L-am terminat pe Tyll de mai bine de o lună și încă nu mă hotărăsc ce și cum să vă povestesc despre el. E singura carte citită în luna aprilie care încă n-are recenzie, nu pentru că n-ar merita, dar cu cât trece timpul cu atât sunt mai indecisă cât și ce mi-a plăcut. Cert e că inițial, lucrurile nu prea s-au așezat între noi. În ciuda faptului că epoca evocată este una care îmi suscită interesul și curiozitatea, mi-a dat senzație de piesă de teatru regizată în care vocea naratorului deține prim-planul pentru cam 90% din carte, dar fără a mă ajuta prea tare să clarific povestea. Mi-a dat senzația că descoperă lucrurile în același timp cu mine și de câteva ori a fost frustrant să realizez că am fost de fapt trasă pe sfoară (nu pe sfoara lui Tyll).
Mi-aș fi dorit ca narațiunea să mă ajute istoric mai mult, deoarece singurul lucru clar e că viața în timp de război este grea, riscantă și mizeră. Dar dacă nu știi nimic despre Războiul de 30 de ani s-ar putea să fie o piatră prea tare. Mi-aș fi dorit ca autorul să mă familiarizeze un pic cu scena politică și socială a vremii, să știu care sunt părțile implicate în acest război, ce l-a stârnit, care au fost interesele, etc. Te vezi obligat să cauți referințe despre personajele istorice menționate (care nici ele nu-s foarte cunoscute, ci destul de obscure) și diverse evenimente (gen execuțiile și procesele așa-zișilor vrăjitori sau ultimele bătălii ale acestui război). Dar, ca să subliniez și părțile bune, trebuie să recunosc că atmosfera, epoca evocată este foarte bine redată. Autorul a reușit să-i surprindă absurditățile și eticheta, să schițeze perfect tendințele, lipsurile, superstițiile, prejudecățile, bolile, problemele, stilul de viață, să portretizeze violența, decadența și mizeria unei Europe sfâșiată între război, habotnicie și intoleranță.
Mă așteptam la cu totul altceva chiar dacă știam că Tyll este un personaj fictiv ce aparține folclorului german. Este un antierou, un încurcă-lume, un bufon, un insolit, un paradox, un amestec straniu de grotesc și îndrăzneală care tulbură ordinea firească a lucrurilor, care batjocorește orice situație întâlnită și chiar pune în pericol viețile celor care-i ies în cale. Tyll își testează abilitățile pe cei cu care se întâlnește. Este un exhibiționist, un teribilist, dar unul sigur pe ceea ce poate face.
Dar probabil până la urmă a fost doar mult prea comică pentru gustul meu, ținând cont de ceea ce expune, chiar dacă sunt perfect conștientă că urmărim povestea unui bufon. Este foarte posibil totuși ca aceasta să fi fost intenția, să aflăm tragedia vieții lui Tyll în stilul pus pe glume, insolent și năbădăios al unui clovn. Mi-a lăsat senzația că majoritatea personajelor sunt construite în bătaie de joc, iar povestea oarecum descentrată, construită pe bucăți separate ce plutesc una ici, una colo (ca o mâncare în care nu s-a amestecat bine) în care fiecare personaj, pe rând, are rolul de primadonă (inclusiv Tyll). Iar eu nu voiam decât să aflu mai multe despre el, nu despre plictisul unei regine fără ținut, nu despre dezorientarea unui rege de-un anotimp.
Altă problemă a fost modul în care mi-au fost prezentate personajele. Autorul pare că ascunde ceva, îți dă senzația permanent că nu spune tot, că oprește ce e mai important pentru sine. Te simți oarecum lăsat pe dinafară. Tyll nu te lasă să-l cunoști cu adevărat decât poate în scena finală în care îți dezvăluie că se simte înfrânt și care pare momentul de retragere, momentul imediat următor căderii cortinei când toate măștile sunt scoase, când oboseala te cuprinde, când după ce-ai făcut tot ce-ai putut pe scenă simți că n-a fost destul. De la dramele petrecute în copilărie până la statutul de legendă atins la maturitate (un statut muncit care presupune multe ore de practică, multă determinare și foarte mult risc), Tyll rămâne un mister. Perspectivele din care sunt redate evenimentele suferă mici, dar semnificative schimbări de la personaj la personaj. Aceste detalii îți pot schimba cu totul percepția și punctul de vedere.
Cartea este bine gândită, dar te lasă ușor nesatisfăcut și cu multe semne de întrebare. Îți dorești mai mult, mai multă profunzime în ceea ce privește gândurile și trăirile personajului principal. Cel puțin eu asta am simțit.
Alte recenzii de la Daniel Kehlmann:
