Știm când va fi ultima oară când ne luăm rămas-bun de la cineva? Bineînțeles că nu. Dacă ar fi așa, poate am face lucrurile diferit. Am acționa dacă am ști că putem face ceva ca să nu pierdem o persoană. Mai ales când acea persoană este tânără, cu toată viața înainte, dar alege să și-o curme prea devreme.
Ultima oară când ne luăm rămas-bun de Cynthia Hand este un roman uluitor, dar foarte emoționant, despre pierderea cuiva drag și suferința trăită de cei care rămân. Tyler Riggs era un adolescent de 16 ani sociabil, arătos și fericit, în aparență. Avea o iubită superbă și era cel mai bun din echipa de baschet. Cine nu ar fi fericit cu asemenea viață? Tot Tyler, pentru că a ales să se sinucidă pentru că se simțea pustiit, așa cum a menționat în singurul bilet de rămas-bun pe care i l-a lăsat mamei lui.
Cartea este scrisă din perspectiva lui Alexis – Lex, așa cum o strigau familia și prietenii –, sora lui Tyler, care se confruntă cu un profund sentiment de vinovăție. În seara în care fratele ei și-a luat viața, Lex a primit un mesaj de la el. Mesaj pe care poate, dacă nu l-ar fi ignorat, ar fi putut schimba totul. Poate că Tyler ar fi trăit. Lex este pasionată de matematică și toată viața ei înseamnă științe exacte. Totul are o logică pentru ea și nu există nimic ce nu poate fi explicat științific.
Tyler era un copil iubit de părinți, dar ei au divorțat în urmă cu câțiva ani, după ce tatăl lui și al surorii sale a ales să-și părăsească soția pentru altă femeie. Divorțul a avut un impact uriaș asupra lui Tyler, care nu putea accepta ideea că tatăl lui și-a trădat familia. Sinuciderea lui îi șochează pe toți, mai ales pe mama și sora lui, cărora le e cel mai greu.
“Există moarte pretutindeni în jurul nostru. Oriunde privim, 1,8 oameni se sinucid în fiecare secundă. Pur și simplu nu suntem atenți. Până când suntem.”
Totul, până la moartea lui Tyler. Lex nu mai poate plânge, dar simte adesea “o gaură în piept” atunci când se gândește la fratele ei.
Îl visează de multe ori pe Tyler, iar el, de fiecare dată, moare, dar în moduri diferite. Ajunge chiar să-i vadă fantoma. Face terapie pentru a se vindeca după pierderea lui, dar nu se poate deschide total în fața terapeutului. Începe să pună lucrurile în perspectivă, să-și dea seama de ce fratele ei a luat decizia să părăsească această lume în loc să-și trăiască cei mai frumoși ani. Ține un jurnal și reușește să rememoreze diverse momente petrecute cu Tyler. Se gândește la toate semnele care ar fi putut să-i dea de înțeles că el voia să-și ia viața, mai ales că avusese o tentativă de sinucidere cu doi ani în urmă, după ce a luat un pumn de pastile.
“Nu-l voi mai vedea niciodată. Gândul îmi readuce gaura din piept. Asta se tot întâmplă, o dată la câteva zile, de la înmormântare. Am senzația că o cavitate uriașă se cască între cea de-a treia și cea de-a patra coastă de pe partea stângă, un spațiu gol care lasă să se vadă scaunul de vinil din autobuz, aflat în spatele omoplaților mei. Doare, și întreg trupul meu se crispează de durere, maxilarul mi se blochează, pumnii se strâng și respirația îmi îngheață în plămâni. Când se întâmplă, întotdeauna am senzația că aș putea să mor. Că sunt pe moarte. Apoi, la fel de pe neașteptate precum vine, gaura se umple din nou. Încerc să înghit, dar gura mi s-a uscat.”
Suferința este foarte mare pentru Lex și mama ei, care simte că viața ei s-a terminat în același timp cu cea a fiului ei.
Mama ei începe să bea și să doarmă mult pentru a scăpa de durere, măcar pentru câteva momente. Lex încearcă să-și revină și să aibă viața de dinainte de pierderea iubitului ei frate. Este o elevă de nota zece, cu șanse mari să intre la una dintre cele mai bune facultăți din țară. Atunci când nimeni nu se aștepta, o altă tragedie are loc printre elevii liceului. Patrick, un alt adolescent de vârsta lui Tyler – care era și prieten cu el – se sinucide. Acest lucru o face pe Lex să-l privească cu atenție pe Damian, prietenul lor, care se numeau “cei trei amigos” atunci când erau mici. Dacă nu a văzut semnele la fratele ei, speră să-l poată salva măcar pe Damian.
“E nostim cum uneori nu vezi venind lucrurile evidente. Crezi că știi ce îți rezervă viața. Crezi că ești pregătit. Crezi că te poți descurca. Și apoi – bum! asemenea unui tunet – ceva se repede asupra ta din senin și te prinde cu garda jos.”
Ultima dată când ne luăm rămas-bun nu este o carte alertă, dar este foarte complexă din punct de vedere emoțional. Așa cum am menționat, este scrisă la persoana I, din perspectiva lui Lex, care încearcă să treacă peste moartea fratelui ei, dar și cum încearcă să facă față comportamentului mamei ei, căreia nu-i mai pasă de nimic altceva de când și-a pierdut băiatul.
“Oamenii pe care îi iubim nu mor niciodată cu adevărat.”
Totodată, cartea te face să-ți dai seama cât de puțin cunoști o persoană.
De multe ori se întâmplă să nu vedem semnele atunci când cineva are probleme. Mai ales dacă acea persoană știe să-și ascundă durerea. Povestea lui Lex ne învață, printre altele, cum să fim mai atenți la oamenii pe care îi iubim. Este și o poveste despre pierdere, dar și despre regăsire și puterea de a o lua de la capăt după ce viața îți este dată peste cap.
“Timpul trece. Asta e regula. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult ai avea senzația că totul în viața ta a încremenit în jurul unui moment anume, timpul curge mai departe.”
Alte recenzii de la Cynthia Hand :
