Ultima vânătoare este a doua carte din seria Pierre Niemans și e caldă și abia scoasă de sub tipar la Crime Scene Press. Prima parte, Râuri de purpură a fost și ecranizată avându-l în rol principal pe Jean Reno, scenariul filmului fiind scris chiar de autorul cărții, care este scriitor, reporter internațional, scenarist. Deși nu e prima carte din serie dezvoltă un caz care nu are legătură cu romanul anterior și se poate citi fără probleme.Cu toate acestea o să fiți curioși să citiți și prima parte pentru a înțelege mai bine trauma personajului principal. Citind-o m-a dus cu gândul la Vânătorii de oameni a lui Adler-Olsen pe care am bifat-o recent. Ideea cărții este brutală și primitivă, dar n-o să vă povestesc nimic despre ea ca să nu vă stric plăcerea lecturii.
Avem două personaje principale în persoanele a doi polițiști francezi, membri ai unui departament nou ce are ca misiune rezolvarea unor cazuri dificile în colaborare cu jandarmeria. Ambii au scheleți în dulap și încearcă, afundându-se în muncă, să lase durerea și trecutul în spate. Sunt detașați în regiunea franco-germană de frontieră dintre Alsacia și Pădurea Neagră, pe un domeniu străvechi al unei familii aristocratice foarte înstărite pentru a investiga moartea suspectă și violentă a moștenitorului averii. Modul în care a fost omorât, decapitat și măcelărit, indică reproducerea unui stil de vânătoare practicat în timpul vieții chiar de victimă pe propriul domeniu. Dar cine ar putea să acționeze cu atâta cruzime și sălbăticie? E o răzbunare personală sau un mesaj ecologist împotriva violenței asupra animalelor?
Intriga se complică și în scenă apar din ce în ce mai mulți suspecți. Deși am bănuit de la început cine ar putea fi criminalul, nu mi-a stricat deloc plăcerea lecturii, iar suspansul a fost menținut la cote maxime. Informațiile despre Vânătorii Negri au fost foarte interesante. Nu auzisem despre această bandă de naziști aleși pe sprânceană din cele mai mârșave cercuri infracționale și metodele lor criminale de exterminare. Avem un capitol întreg dedicat lor în care este descris apogeul violenței, extrema extremelor ticăloșiei acestor bestii.
Detectivul Niemans, revenit din morți după un caz foarte greu, se vede nevoit să renunțe la munca de teren și să predea pentru câțiva ani. Dar nu se adaptează acestei sarcini monotone și îi este permis să revină în poliție pe un alt post intr-un departament nou, un post marginal, mai mult de consilier și mediator. Oferă postul de asistentă Ivanei Bogdanovic, căreia i-a fost mentor și care încă se luptă cu traume din trecut: moartea brutală a parintilor, o lungă listă de centre de plasament și orfelinate vizitate, dependența de alcool și droguri și multe altele. Cei doi par să fi dezvoltat o relație bizară, suficient de apropiată pentru a se suporta, dar destul de detașată pentru a nu se incomoda. Departamentul lor pare un proiect mort din fașă, dar li se potrivește mănușă celor doi inadaptați. Personajele au fost construite interesant, fără a fi idealizate, din contră. Eroii noștri fac câteva greșeli de novice, fiind nevoiți să suporte consecințele propriilor fapte. Ciocnirea dintre rigoarea nemțească și impulsivitatea detectivului francez se lasă cu scântei, aplanate destul de greu de Ivana, care dezvoltă o pasiune pentru oficialul german cu care colaborează în desfășurarea investigației. Deși postul său este unul de consilier, Niemans nu se dezminte și vechea lui fire vulcanică continuă să iasă la suprafață și să-l facă să–și piardă controlul, în timp ce Ivana, în rol de supraveghetor-dădacă, încearcă să dreagă reputația poliției franceze, în general și a mentorului său, în particular.
Ceea ce află mergând pe urmele criminalului prin Pădurea Neagră le răscolește amintiri dureroase și le forțează toleranța psihică. Pentru unii, vânătoarea este un stil de viață și sunt antrenați pentru a deveni cei mai buni din copilărie, noțiunea de hobby este doar de suprafață și ascunde adevărata poveste. Este vorba de un instinct primar, al prădătorului și despre supraviețuire, este vorba despre legea celui mai puternic, o selecție în care omul oferă o mână de ajutor naturii; autorul face o analogie între naționalitatea victimei, naziști și ideologia rasei superioare. Cum vor reacționa cei doi puși în fața unor oameni pentru care vânătoarea, de orice fel, este o artă, o artă grotescă și care este motivul care a declanșat o acțiune atât de sângeroasă, veți afla doar dacă citiți cartea.