În ultimii doi ani, majoritatea cărților pe care le-am citit au fost scrise de autorii români. Cu inima deschisă vă zic că avem în țară oameni excepționali care și-au pus darul divin în pagini de carte. Așteaptă doar să fie descoperite din rafturi, fizice sau online, pentru a vă împărtăși din magie.

Până acum, concluzia la care am ajuns este că românii scriu cu toată ființa lor, își deschid fereastra sufletului, se lasă inspirați de Universul Creației și aștern cuvintele cu multă dăruire pentru cititor.

Astăzi vă voi povesti de un astfel de autor – care merită citit cu desăvârșire – Bogdan Alexandru Hagiu.

După publicarea cărților Biserica de lemn 2018, Șarpele de aramă 2020, autorul Bogdan Alexandru Hagiu conturează un nou roman Umbrele 2020. De acesta vă voi face acum poftă.

Cartea, prin caracterul personajelor, firul narativ și limbajul folosit mi-a amintit constant de Mihail Sadoveanu.

Esența poporului român simplu, modest, dar cu o bogăție sufletească nemărginită este surprinsă în detaliu și relatată de-a lungul romanului.

“Lungit în pat, în micuța lui cameră închiriată, se gândi îndelung. Atât răsuci gândurile, încât nu reuși să adoarmă, și zorile îl prinseră cu ochii deschiși. Dar știa ce are de făcut. Își înșeuă calul și porni spre Brașov, unde ajunse mult după ora prânzului. Își struni calul în fața unei case mari, cu două caturi, lângă Poarta Șchei. Toader Ispas era în curte, făcea exerciții cu greutăți.” (pag. 32)

Aerul redat de prezența personajelor istorice m-a introdus într-o atmosferă tradițională încă de la primele pagini.

Dialogul predomină pe parcursul lecturii, dinamizând acțiunea romanului și relevă, în același timp, personajele, în detaliu, fidel.

“Dragă Sofia,  Sunt ostaticul unor rebeli, îi conduce Toader Ispas. Îl mai ții minte pe băiatul ăla din Brașov, nu? Cât s-a mai obrăznicit și ăsta! Se crede Alexandru Macedon, sau mai știu eu cine, Dumnezeu să-l aibă-n pază! Uite ce trebuie să faci: găsește un om de încredere și trimite-l la Vodă Mavrocordat, în Moldova.” (pag. 84)

Romanul este o modalitate potrivită pentru tineri de a gusta din savoarea neamului românesc cu tradiții, mentalitate și principii de viață transmise din generație în generație.

“Noaptea fugi iar la căsuța din munți, în brațele vrăjitoarei, la căldura trupului ei, la mângâierile palmelor ei aspre. “De ce mă iubești?” “Nu te iubesc, Vlad, tu m-ai chemat și mă chemi tot timpul. Altfel ai muri.” “De ce nu mă iubesc femeile? De ce-l iubesc pe Toader? Ce are el și eu nu am?” “Dacă-ți spun…asta-i, că el nu le iubește! De asta îi pică toate în brațe ca niște păsări bete! De fapt e mai sărac ca tine, deși oamenii îl pizmuiesc!” (pag. 154)

La final, am oftat nostalgic cu gândul la oamenii cei care ne-au lăsat istoria, tradițiile, bunătatea.

Așa cum vă ziceam și la început, Bogdan Alexandru Hagiu este un autor care scrie cu sufletul și reușește să ajungă, astfel, în sufletele cititorilor. 

Dacă aveți tineri în familie ați putea să le oferiți, în cadou, romanul pentru a-i ajuta să guste din autenticitatea culturii noastre.

Până data viitoare vă îmbrățișez cu toată ființa mea.

Ofertă specială!