Recenzie „Umiliţi si obidiţi de F.M.Dostoievski

de | oct. 26, 2017 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

Ah! De ce nu-i cu putinţă să fim fericiţi cu toţii? De ce, de ce? (pag.61)

     Feodor Mihailovici Dostoievski (născ.1821, Moscova – deced. 1881,   Saint Petersburg) nu cred să mai aibă nevoie de nicio prezentare. Autorul atât de celebrelor Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Fraţii Karamazov, etc.  a debutat literar cu microromanul Oameni sărmani (1846).

     Umiliţi şi obidiţi, prima dintre marile cărţi semnate Dostoievski, spune povestea iubirii, a suferinţei, a orgoliului, a sacrificiilor, a greşelilor şi a iertării – pe scurt, a vieţii, aşa cum este ea.

Publicată în anul 1861, după revenirea din exil, fixează deja câteva dintre elementele care pot fi acceptate drept  recuzita de bază în mai toate romanele sale: iubirea curată, dezinteresată, încărcată de bunătate până la sacrificiu, contrastele dintre clasele sociale, naivitatea şi înflăcărarea tinereţii, maturizarea – prin baia de foc a experienţelor trăite – , mizeria umană care se ascunde sub straiele şi acoperişurile clasei de sus, s.a.

În Petersburg pătrundem de astă dată prin intermediul lui Ivan Petrovici, naratorul-personaj. Curios şi intuitiv peste măsură, deopotrivă analitic şi fantezist, se lasă pradă impulsului irezistibil ( în ciuda epuizării fizice şi psihice ) de a descoperi povestea unui bătrân care îi atrăgea atenţia de o vreme.

În cafeneaua lui Miller, atmosfera patriarhală este întreruptă frecvent de acest bătrân ciudat, extreme de slab, şi câinele său, la fel de slab, ciudat şi bătrân.

( Desigur, înaintând cu povestea, un cititor perspicace va fi înţeles rolul acestei bătrâneţi, accentuată ca o fosforescenţă, sugerând puternic dramatica experienţă  de viaţă).

Printr-un cumul de întâmplări bizare, Ivan asistă la moartea câinelui Azorka, apoi a stăpânului ( despre care află că se chema Ieremia Smith, cetăţean rus, de origine străină, fost mecanic, în vârstă de 78 ani ) şi ajunge să închirieze tocmai fosta locuinţă a acestuia.

Locuinţa, o încăpere scundă, extrem de sărăcăcioasă, îi aduce firul unor întâmplări care se vor amesteca istoriei sale personale, un iureş de evenimente care o dată pornit, nu mai poate fi oprit până la deznodământul firesc…

Dintre personaje vom reţine:  familia Ihmenev – naivul Nikolai Sergheievici (binefăcătorul lui Vanea /  Ivan), soţia Ana Andreevna şi fiica Nataşa Nikolaievna, prinţul Piotr Aleksandrovici Valkovski – întruparea putrejunii umane – şi fiul acestuia, Alioşa, Katia şi fetiţa Nelli – o istorie zbuciumată şi înduioşătoare.

Vanea se îndrăgosteşte de Nataşa iar pentru scurtă vreme viitorul pare să se ivescă promiţător; fata îi răspunde iar părinţii îl iubesc, punându-i ca singură condiţie o dovadă a stabilităţii carierei literare şi posibilitatea de a întreţine familia.

Dar, ce ar mai fi vieţile noastre ( şi cărţile lui Dostoievski ) dacă totul s-ar derula atât de simplu, previzibil, lin?

Intervenţia părinţilor o  lasă descoperită şi vulnerabilă pe tânăra Nataşa; în faţa lui Alioşa, fiu de prinţ, şi cu o personalitate atât de uşor de iubit, perspectiva unui viitor cuminte cu Vanea păleşte; între ea şi Alioşa se naşte iubirea fulgerătoare, năvalnică, întrucâtva egoistă şi  inconştientă.

Sunt dispuşi să sacrifice totul pentru a fi împreună; sau, cel puţin, aşa pare…

Ce rol are Katia în poveste? Ce-i rămâne de făcut lui Vanea? Cât din naraţiune înglobează elemente autobiografice şi cum alege scriitorul să ni le transmită? Veţi afla, desigur, din carte.

Pont: minunat discursul despre condiţia scriitorului în lume.

Citiţi! Citiţi F.M.Dostoievski! Citiţi Umiliţi şi obidiţi!

NOTĂ: 9  / 10

Titlu: UMILIŢI SI OBIDIŢI
Autor: F.M.Dostoievski
An apariție : 2015
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 444
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5209

Alte recenzii de la F.M.Dostoievski:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments