Nu sunt mare fană a poveștilor scrise din perspective multiple, pentru că cele mai multe ori consider că nu își au rostul. Dacă am aflat tot ce se putea afla în prima carte, ce rost are cea de a doua, cu aceeași acțiune? Această serie mi-a schimbat părerea despre perspective multiple, pentru că privite extrem de obiectiv, par cărți total opuse… Nu este un secret faptul că Persefona nu a fost personajul meu preferat, dar cartea lui Hades este complet altceva. El însuși este un personaj mult mai echilibrat, mult mai cumpătat, care nu te enervează și nu îți provoacă nervi, așa că perspectiva lui a oferit poveștii un echilibru frumos, care a transformat „Un joc al zeilor” într-ul fel de standalone.
Hades, Zeul Morților, a reușit în cele din urmă să o facă a lui pe frumoasa Persefona. Cu nunta foarte aproape, cuplul ar trebui să fie în extaz. Demetra însă le tulbură fericirea, asmuțind asupra Noii Grecii vreme rea și primejdioasă. În același timp, Tezeu își continuă lupta împotriva zeilor, aliindu-se cu Triada, în încercarea de a distruge întregul Olimp. Hades este hotărât să facă tot posibilul ca Persefona să îi devină mireasă, însă trebuie să se implice într-un joc strategic amplu cu zeii Olimpului pentru a le proteja viitorul. Și nu îi este deloc ușor să își dea seama care dintre zei sunt cu adevărat de partea lui.
Hades este în sine o persoană foarte interesantă și cu multe secrete, dar care spre deosebire de Persefona, se poartă într-un mod mai matur, mai rațional, însă la fel de dus de val de pasiunea din relația lor. Din această cauză, mai are câte hibe și câteva probleme de judecată, dar până la urmă, nu prea am avut ce să îi reproșez. Mi-a plăcut mult de el încă de la început și acest volum arată o maturizare și a intrigii, deoarece povestea în sine începe să capete un context mai matur, cu probleme și strategii care devin interesante.
În concluzie, autoarea depășește momentul de pasiune dintre Hades și Persefona și oferă cititorilor ceva mai matur și mai bine închegat, care merită urmărit. Intră în joc și alți zei, încep să vadă amenințarea relației dintre cei doi și mai presus, Persefona începe să își îmbrățișeze puterile divine și să devină un personaj mai rațional.
Autoarea introduce și perspectivele altor personaje, care fac lectura mai interesantă și mai completă, însă din păcate, acestea nu mi s-a părut că au o contribuție semnificativă, pentru că esența se află tot în relația celor doi. Ideea este destul de bună, dar așa în economia poveștii, nu a adus un mare plus. Mi-a plăcut însă finalul și vreau să recunosc, mi-a dat un imbold mai mare să vreau să citesc continuarea, decât a făcut-o cea din perspectiva Persefonei. A avut mai multă dramă și a fost mai completă, intrând mai mult în mintea lui Hades.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Corint
Alte recenzii de la Scarlett St. Clair:
