Recenzie „Un om în Întuneric” de Paul Auster

Presupun că visați des, poate nu visați deloc, sau vi se întâmplă atât de rar, încât nu acordați nici o importanță acestui fenomen al subconștientului.

Ce-ar fi dacă visele ar părea atât de reale, încât nu v-ați da seama dacă e aievea, dacă o ciupitură va salva situația, sau rămâneți captivi în lumea propriilor închipuiri, iar voi sunteți principalii arhitecții.

Paul Auster a scris cu un curaj al imaginației nemărginite, în care a scos din ecuație un eveniment de anvergură din istoria SUA, care a generat alte schimbări în care s-a trezit eroul nostru, ca într-un somn.

Să fie vis sau nu, cert este un singur lucru, dacă: decide să accepte să omoare un om bătrân, pe propriul său creator, în ideea de a se întoarce acasă, el se va trezi, deschide ochii în aceeași lume, unde „nine-eleven” a produs un „mostru” care a schimbat imaginea unei întregi tari, religii, iar WTC are un memorial al victimelor, Irakul este invadat.

Alternativa din vis pare o distopie atipică, una pe care ar putea să o accepte. Aici el este burlac din nou, își revede vechea iubire, poate anula evenimentul din 2001, într-o paralelă unde televiziune și radioul nu mai există, oamenii nu mai au nevoie de el, totul costă din 5 în 5 dolari, dar războiul civil în care nimerește nu-i creează confortul unei decizii asumate, el însă este nevoit să o facă.

Decizie de asumat, poate de un psihopat, dar în nici un caz unui om cu empatie care i se aude nu doar în voce, ci și în respirație.

Eroul lui Auster are de parcurs labirintul propriei conștiințe, să ajungă la partea sa întunecată, să cântărească bine viețile umane, care contează cu adevărat, de ce soarta unei țări se afla în mâinile lui, să se manipulat și dus de nas sau să fugă.

Cartea ți se scurge printre mâini. Compactă și bine scrisă, nu îți dai seamă când ai ajuns la ultima pagină.

Mare atenție pentru lipsa semnelor distinctive ale dialogului și schimbării de decor. Nu există capitole, te pierzi ușor printre paragrafe, dar nu e grav, autorul vine în ajutor cu personaje atipice, și diferențele dintre ei te fac ușor să le plasezi în discuții.

Când cineva îți oferă o alternativă, nolens-volens încerci să înțelegi, ce ai de pierdut și ce ai de câștigat.

Auster ne aduce în prim-plan puterea deciziei, pentru că cei „mici” nu știu cum e să îți asumi un masacru, cum e să fii părtinitor al destinului unei țări întregi, cât tupeu și sânge rece ai, loc de papă-lapte în scaunul Deciziei nu există.

La finele acestei cărți m-am gândit și eu, ce-aș fi făcut în locul lui Brick. Dar, după cum ne arată practica, a judeca e ușor, curajul nu este propriu oricărui om.

Lectură distopică plăcută!