Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte de care nu puteți să vă desprindeți? Și deși acea carte are unele pasaje care va enervează puțin, voi tot o citiți pentru că vă oferă un vibe addictive? Exact așa mi s-a întâmplat mie cu această serie, pe care am terminat-o în timp record acum câteva luni. Dintre cele 3 cărți apărute până în acest moment, cu „Un strop de distrugere” pot spune că am avut cea mai mare problemă și Doamne, de multe ori am invitat-o să cunoască podeaua. Cartea are o singură problemă majoră și o să o dezvălui imediat.
Hades și Persefona și-au făcut relația publică și pare că legătura dintre ei este din ce în ce mai strânsă. Exact la acest lucru m-aș fi așteptat și eu, pentru că era normal ca doi zei să fie destul de înțelepți să se accepte și să COMUNICE. Uite că în cazul acesta nu a fost așa, pentru că relația dintre cei doi este extrem de încercată aici.
„Un strop de distrugere” are foarte multe momente intense, care nu sunt recomandate celor sub 18 ani și nu exagerez, vorbim despre momente ale naibii de intense. Cred că autoarea are clar o fantezie cu zei, pentru că a fost foarte creativă și aproape orice scenă dintre Hades și Persefona s-a lăsat cu pasiune extremă. Poate și acest lucru m-a determinat să îi mai scad puțin din steluțe, pentru că mi s-a părut exagerat și îmi doream să văd poate și o conexiune sentimentală dintre cei doi, nu una preponderent fizică.
Hades și Persefona – un cuplu dinamic dar problematic
În altă ordine de idei, consider că Hades putea să fie mai bine pus în valoare și să i se acorde mai mult spațiu pentru că noi cititorii să îl înțelegem. A fost mai impunător în prima carte, aici doar a stat după aleasa inimii lui și a încercat să rezolve ceea ce ea a stricat. A fost chiar obositor la un moment dat, pentru că Hades era mereu acolo și nu mi s-a părut ok. Consider că Persefona trebuie să înțeleagă consecințele faptelor sale și că unele gesturi fără judecată o pot costa mult. Având mereu o plasă de salvare nu te ajută așa mult să realizezi anumite lucruri și nu te ajută să te maturizezi. Știu, Persefona nici nu a fost lăsată să se dezvolte singură și pentru faptul că mereu a fost ascunsă, nu a avut un cuvânt de spus în destinul ei. Dar putea să fie mai cooperantă totuși…
Problemele au fost multe și toate au dus spre certuri cauzate de lipsa de comunicare. Există rezolvare? Sigur, dacă eroina noastră ar fi fost sinceră și dacă înțelegea ceea ce Hades voia să facă pentru ea, poate lucrurile ar fi avut un alt destin. Mereu am considerat că aceste greșeli au făcut parte din procesul de inițiere al Persefonei și că orice greșeală a constituit piatra de temelie pentru un viitor mai bun, unul în care ea poate să fie stăpână pe sine și pe puterile sale. Dar până să ajung eu la această concluzie, am avut ceva de furcă cu comportamentul ei.
Un plus al cărții au fost personajele secundare Hermen și Apollo, amândoi fiind delicioși. Hermes mereu mi-a adus zâmbetul pe buze și Apollo deși m-a enervat cu niște faze, a reușit să mă atragă și să mă intrige, mai ales prin trecutul său. Nu înțeleg ce este cu acest personal universal Apollo, pentru că l-am întâlnit în mai multe cărți sub diferite variante, și mereu mi-a plăcut de el. Abia aștept să îl cunoașteți pe Apollo din „Covenant” sau din „Titanii” de Jennifer L. Armentrout, este super.
În încheiere, nu vreau să aveți impresia că eu nu vă recomand seria. Ba din contră!! Eu am citit-o fără să respir și deși unele lucruri m-au supărat, tot am continuat să o citesc. Eu o recomand celor care iubesc poveștile cu zei, care sunt deschiși spre o reinterpretare și vor acțiune cu multă dramă. Am fost acolo cu personajele, am suferit și consider că am creat o legătură cu ele. V-am spus care a fost singura mea MARE problemă și chiar cred că până la finalul seriei Persefona se va schimba. În caz contrat, dacă Hades se răzgândește și vrea altceva, sunt aici pentru a-l consola. 🙂
Alte recenzii de la SCARLETT ST. CLAIR:
