Am spus acest lucru în mai multe recenzii, iubesc poveștile cu zei. Conținutul nu pot spune că a influențat foarte mult alegerea lecturii, am văzut că este „cu și despre zei”, așa că am început cartea – punct!! Mitologia a fost mereu o parte importantă din copilăria mea și mi-am petrecut-o citind „Legendele Olimpului” sau orice altă carte mitologică pe care o puteam găsi în biblioteca mamei. Temele și stilurile de scris au evoluat, ajutând autorii să evolueze și ei în același timp, găsind povești din ce în ce mai originale pentru cititorii lor. Se vede clar cum poveștile devin din ce în ce mai diverse, elemente în plus sunt introduse și toate acestea nu fac decât să contureze o intrigă deosebită, care atrage un public mare.
Întrebarea vine acum – a reușit oare Scarlett St.Clair să mă atragă și pe mine? Răspunsul este DAAAAAAA!!! Doamne cât de mult mi-a plăcut „Un strop de întuneric” și am fost atrasă de poveste încă de la primele pagini. Rar mi se întâmplă să deschid o carte și să mă prindă de la primele pagini. Povestea ei a fost catchy, interesantă, cu note super originale și efectiv te face să citești mai departe, fiind parcă ceva desprins din revistele glossy. Când vezi ce lume a reușit să construiască și ce imaginație a putut avea, cu zei care iau forme umane, au job-uri, învață la universități, au echipă de PR sau sunt proprietari de cluburi, te pune pe gânduri și zici să citești în continuare pentru a află unde se oprește totul sau cât de departe se poate duce cu ideile. Mi-a plăcut ideea construirii locurilor, precum New Athens sau referire la Muntele Olimp sau Jocurile Olimpice, păstrând ideea de bază sau construind ceva nou pe lângă.
Persefona este Zeița Primăverii și învață la Universitate pentru a avea o carieră în jurnalism. Nup, nu e glumă, este chiar descrierea personajului principal. Urmărită constant de mama sa, Persefona trebuie să aibă grijă la fiecare pas și la fiecare acțiune a ei, pentru că orice gest greșit o poate exila de pe Pământ și nu își dorește acest lucru. Având mereu amenințarea mamei sale asupra capului, Persefona nu se gândește la lucruri nesăbuite – cum ar fi intrarea neobservată în clubul lui Hades, Zeul Morții, sau înfruntarea lui la un joc de poker – nici prin cap nu i-a trecut așa ceva. Lăsând glumă la o parte, Perfesona face acest lucru, îl întâlnește pe Hades, Zeul Morții, și în urma întâlnirii lor se naște o înțelegere pe care ea trebuie să o respecte. Dacă nu, trebuie să fie gata să suporte consecințele. Curioși???
Poate vă întrebați de ce am dat nota 9 cărții? Mi-a plăcut foarte mult și am devorat-o efectiv, fiind genul de poveste care consider că merge destul de repede. Însă am rămas cu multe semne de întrebare cu privire la personaje, pentru că nu am putut să îmi creionez o idee unitară. Persefona este o zeiță, însă din cauza mamei sale consideră că nu și-a atins potențialul și se minte singură că nici măcar nu își dorește acest lucru. În loc să dea viață, o ia și acest lucru o macină în interior. Alege să pretindă că este fericită în lumea muritorilor, însă acest lucru nu este adevărat și poartă o masca foarte bine construită. Această nesiguranță și acest mod în care dorește să se mintă m-a supărat și mă așteptăm să găsesc un personaj mai sigur pe el, mai unitar, pentru că vorbim de zeități, de personaje care emană siguranță și putere. Sunt convinsă însă că în volumele următoare o să vedem o evoluție certă.Și nu recunoaște că vrea ceva intens în viața ei, își dorește aventură și pasiune….
Hades, în schimb, emană această siguranță, însă misterul în care este învăluit nu m-a lăsat să îl citesc. În această carte a fost caracterizat de putere și pasiune, însă sunt convinsă că ascunde ceva, că există o altă față a personalității lui care este complet diferită de ceea ce arată aici. Pentru faptul că am primit doar câteva grăunțe de indicii am scăzut puțin din punctaj, însă am și înțeles sensul, având în vedere că vorbim despre o serie și este normal să descoperim personajul pe măsură ce descoperim și restul volumelor. Dar totuși, este maxim de frustrant!!!!!!!!!!!!
Iar vorbesc mult… 🙂 Dar nu contează, vă recomand „Un strop de întuneric” și sunt convinsă că și restul cărților mă vor fascina în egală măsură. Atenție însă, consider că trebuie să aveți peste 16,17 ani pentru a putea citi cartea, multe scene sunt destul de explicite. Oricum, combinația de interzis, de bun care este atras de rău și de pasiune între zei este foarte bine exploatată și cred că autoarea și-a atins obiectivul cu brio!!!