Dintre cărțile lui Paulo Coelho citite de mine până în momentul de față, aceasta este a doua preferată a mea după cartea „Adulter”, deoarece autorul reușește să te mențină curios până la ultima pagină referitor la acțiunea cărții sale.
Îmi place faptul că autorul folosește metafora călătoriei spirituale pentru a descrie schimbarea emoțională a personajelor și în cazul acesta, a Mariei, o fată inocentă și complet obișnuită care încă de copilă și-a dorit să întâlnească dragostea adevarată preschimbată într-un „prinț pe cal alb”. Nimic neobișnuit până acum, nu? Însă, lumea reală o prinde din urmă și aflăm cu dezamăgire pe la începutul romanului că ea începe treptat să creadă că „dragostea este un lucru teribil care te face doar să suferi”.
Încet, încet, ea a încetat să mai creadă că va apărea cineva și pentru ea, fapt pentru care în urma primirii unei oferte complet întâmplatoare, ajunge să plece în Elveția, unde devine prostituată.
Aici, metamorfozarea protagonistei este sclipitoare pe parcursul unui an. Părțile care mi-au plăcut cel mai mult, au fost cele în care ea își scrie un jurnal în care apar gândurile și sentimentele ei despre tot ceea ce face. Faptul interesant este că ea ajunge pentru clienții ei, și un fel de psiholog, de multe ori, doar ascultându-i și spunându-și părerile cu privire la ceea ce îi împărtășeau ei.
Este captivant faptul că ea în tot acest timp începe să citească și stabilește o relație bazată pe încredere și confidențe reciproce cu o bibliotecară locală, fapt care o ajută să evolueze pe plan spiritual.
Traseul ei ne poate determina treptat să o judecăm, însă faptul că ea are remușcări și se simte vinovată pentru tot ceea ce a săvârșit și a devenit și mai ales pentru faptul ca dorea cu banii strânși să le construiască o fermă părinților ei, pentru mine o transformă într-un personaj pozitiv.
Un alt subiect ce m-a intrigat în carte apare chiar din titlu, moment în care m-am întrebat ce înseamnă cele unsprezece minute? Ei bine, pot fi metafora timpului, a vieții, a iubirii, poate chiar a plăcerii.
Cred că este important ca în urma lecturării acestei cărți să rămânem cu câteva citate spectaculoase în minte, așa cum doar Paulo Coelho le poate plasa la momentul oportun în acțiune:
„Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi, fără excepţie, au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri.”
„Toată viaţa m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruieşte pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubeşte din tot sufletul.”
Alte recenzii de la Paulo Coelho:
