Nu știu de ce Coelho a numit cartea asta Alchimistul? Cred că a vrut să ne ducă în eroare intenționat.
Mai degrabă i s-ar fi potrivit “Biblia din zilele noastre” sau “Pilda păstorului care a găsit viața veșnică”.
Dar poate totuși aceste titluri ar fi fost prea explicite. Și acesta este exact ultimul lucru pe care îl are această carte: nimic nu este explicit!
Totul e codificat, plin de simboluri, substraturi, subînțelesuri.
Santiago este păstor. Nu neapărat din necesitate ci pentru că și-a dorit.
Serios? Unde s-a mai auzit cineva care să își dorească să fie păstor?
De fapt el și-a dorit să călătorească și s-a gândit că plimbatul oilor va fi o metodă bună să îi îndeplinească această dorință.
Dar o dată dorința îndeplinită, nefericirea se reinstaurează și apoi apare o nouă dorință. Iar lupta pentru ea reîncepe.
Sună cunoscut?
Fiecare întâmplare prin care trece, în călătoria spre îndeplinirea dorinței (de fapt a visului, ca despre un vis este vorba mai exact), îi dă o lecție de viață ce îi marchează toată viziunea asupra lumii.
Dar asta? Sună cunoscut sau nu?
Și soarele se pregăti de plecare. Băiatul privi soarele îndelung, până ce dispăru după casele albe care dădeau ocol pieței. Își aminti că dimineață, când acel soare răsărise, el se afla pe alt continent, era păstor, avea șaizeci de oi și o întâlnire cu o fată. Dimineața el știa tot ce avea să se întâmple cât timp umbla pe câmp.
Dar acum, când soarele se ascundea, el era în altă țară, străin în țară străină unde nu putea nici măcar să înțeleagă limba ce se vorbea. Acum nu mai era păstor, și nu mai avea de nici unele, nici măcar bani pentru a se întoarce și a o lua de la capăt.
<<și toate acestea între un răsărit și un apus de soare>>, gândi băiatul. Și-i fu milă de sine însuși, pentru că uneori lucrurile se schimbă în viață cât ai clipi, înainte ca omul să se poată obișnui cu ideea. p.68
Înțeleg simbolismul mesajului pe care vrea să îl transmită Coelho: totul este aici și acum!
Fă ceva azi, nu aștepta doar ca lucrurile să se întâmple ca apoi să dai vina pe soartă. Mișcă-te, implică-te, acționează, reacționează. Tu ești Universul și Universul trece prin tine. Nu trebuie să fii astronaut ca să îl vezi sau să îl simți.
Fii tu însuți și nu te mai forța atâta să fii cum vor alții.
Cu prietenii pe care și-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleași fețe mereu, […], ajungi să-i consideri ca făcând parte din viața ta. Și dacă fac parte din viața noastră, încep să vrea să ne-o și schimbe. Dacă nu ești așa cum vor ei se și supără. Pentru că toți știu exact cum trebuie să trăim noi. Și niciodată n-au habar cum trebuie să-și trăiască propriile vieți.p.40
Bine, nu ne zice totul direct. Dar mesajele subliminale sunt acolo. Și sunt multe, de multe feluri, în fiecare pagină.
Santiago străbate tot deșertul ca să ajungă la visul său! (Asta chiar nu are cum să nu vă sune cunoscut!). Clar că întâmpină mai multe obstacole decât reușite dar de fiecare dată cumva, undeva, cineva îi dă putere și îi reamintește care este scopul lui de căpătâi, de ce este acolo și unde vrea să ajungă.
OK! Până aici e bine!
Fiecare simbol îți oferă o lecție de viață, ceva la care să cugeți și din care să te străduiești să înțelegi esența.
M-am străduit și am urmărit și eu “semnele” și asta am înțeles: The power is yours!! (Da da ..de la Captain Planet, exact!)
Ceea ce nu am înțeles până la urmă este concluzia finală.
Adică, da bine, știm teoria asta. O auzim foarte des de la mulți speaker-i motivaționali. O găsim în prăjitura cu răvaș. E plină căsuța poștală de e-mail cu “semne” de tipul ăsta.
Dar ce trebuie să facem mai exact? Concret. Mâine. Cu liniuță, de la capăt.
Citiți și voi. Voi ce înțelegeți?
Eu mă încadrez aici, acesta e citatul care m-a marcat: Lucrurile simple sunt cele mai grele, și numai înțelepții reușesc să le vază. Și cum eu nu mi-s o înțeleaptă, trebuie să cunosc alte arte, cum ar fi cititul în palmă.p.39
Mai puțin la partea cu cititul în palmă, desigur…
Dar voi? Voi, unde vă încadrați? Ce înțelegeți? Ce vă marchează?