Recenzie ”Urlet în tăcere” de Marina Neagu

Titlu: Urlet în Tăcere
Autor: Marina Neagu
An apariție : 2016
Editura: Quantum
Nr. Pagini: 236
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Recenzie de Cristina Zegheru
Publicată la 27.04.2019
Nota recenzorului: 10/10

🔥 CARTEA URLET ÎN TĂCERE ARE REDUCERE PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

Urlet în tăcere” de Marina Neagu este o carte impresionantă, o lecție de viață care evidențiază ”sacrificiul” la adevărata valoare. Prima mea interacțiune cu autoarea a fost cand i-am descoperit romanul ”Frumuseți monstruoase”, care mi-a plăcut la fel de mult ca și acesta.

Marina are un fel minunat de a scrie, conturând personaje bine definite și punând accent pe o acțiune amplă, fără detalii inutile. Suspansul pe care reușește să îl creeze de la primele propoziții până la finalul cărții evidențiază plăcerea pe care o are când așterne fiecare cuvânt pe hârtie, dar și structura bine gândită după care se ghidează înainte de a aduce în fața noastră varianta finală a fiecărei cărți.

Încă din primele pagini ne întâlnim cu Sara și Crina, două adolescente care se bucură de viața pe care o au. Sara este protagonista încrezătoare, inocentă, altruistă. Este implicată în numeroase evenimente caritabile și dorește să ajute pe oricine se află în primejdie.

Totul pare desprins dintr-un basm până când adolescenta este victima unui atac sângeros. Părinții îi sunt omorâți, iar ea este înecată în apa care îi devine propria celulă. Sau nu?

Sara se trezește pe patul de spital, alături de sora geamănă a mamei sale. Șocul realizării celor întâmplate își pune accentul pe dezvoltarea sa, fiind nevoită să facă cinci ani de terapie, doar pentru a învăța cum să trăiască o viață normală.

Tânăra femeie prinsă în trauma trecutului preferă să încătușeze durerea în tăcere.

Sara încearcă să își depășească traumele suferite, întegrându-se în viața de student, dar totul se îndreaptă într-o direcție greșită în momentul în care Markus apare în viața ei. O atracție intensă îi bântuie pe cei doi, făcând imposibilă distanța autoimpusă. Atunci când cei doi își dau voie să-și lase sentimentele la iveală, apar fenomene ciudate, menită să o bulverseze și mai tare.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Marina Neagu.

Sara a avut un destin bine scris, dar totul s-a sfârșit când Markus i-a salvat viața, încălcând regulile Creatorului. Salvarea fetei a adus cu sine numeroase consecințe, astfel încât coșmarurile ei s-au materializat și au invadat lumea reală, continuând să împrăștie intunericul pretutindeni.

Emoțiile ce o cuprind hrănesc coșmarurile, iar unica soluție rămâne încheierea legăturii dintre ea și băiatul care ar face orice pentru a o vedea în siguranță.

Din păcate, uniunea lor datează din vremuri străvechi, iar o limită autoimpusă nu poate face față iubirii înrădăcinate în sufletul lor.

Ce se va întâmpla când iubirea se îmbină cu sacrificiul, iar decizia este mai dureroasă decât existența? Putem face față adevărului, oricât de multă suferință ar produce?

Recomand din suflet acest volum. Abia aștept să aflu continuarea poveștii celor doi.

”Nu o să pot niciodată să vă înțeleg pe voi, oamenii. Căutați neîncetat veșnicia, dar nu ați reușit să înțelegeți că sufletele voastre sunt veșnice. Vă închinați la acea imagine din oglindă și nu pricepeți că este doar o fază trecătoare… Sufletul, pe de altă parte, nu se poate pierde decât când voi lăsați oglinda să vă conducă. Îl pierdeți când îl umpleți de ură, când îl sfâșiați cu răutăți inutile, doar pentru că vă este teamă să nu pareti slabi în fața celorlalți, să nu vă sacrificați acea imagine aparentă, pentru că oglinda voastră să nu crape când vă uitați la ea.”

🔥 CARTEA URLET ÎN TĂCERE ARE REDUCERE PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.