O carte inspirată din mitologie și istorie este, din punctul meu de vedere, extrem de greu de scris, pentru că automat pretențiile și presiunea pusă pe autor tind să covârșească. Trebuie să rămâi fidel unor informații, trebuie să ajustezi altele, dar în același timp să dai viață unui univers propriu, cu care să te mândrești. „Urmașii de sânge și os” de Tomi Adeyemi este o carte diferită, o carte care nu se mulează foarte mult pe genul meu, însă are toată admirația mea pentru tot ce a creat, pentru că în spatele ei sigur a fost o muncă grea, dar cu un sens bine stabilit.
M-a impresionat încă de la prolog, deoarece pentru mine contează foarte mult cum o carte este începută. Impactul acela de „bine ai venit” îmi conturează ideea asupra cărții, îmi stârnește curiozitatea și mă impulsionează (sau nu) să continui aventura. Se simte cât de personală este această carte pentru Tomi, că vrea să demonstreze ceva și că printre rândurile poveștii sunt sute de mesaje pe care vrea să le transmită unei lumi întregi. Pune accent pe rasism, ură, discriminare, suferință și inegalitate, toate vizând clar lumea reală, cu paralelă către universul ei.
Intriga din „Urmașii de sânge și os” poate părea puțin complicată, însă vă asigur că nu este. Doar trebuie să aveți mintea deschisă și să fiți dispuși să asimilați multe, multe informații, care au sens doar împreună, în acest context. Orisha este un ținut care cândva impresiona prin magie și prin oameni buni, ce alcătuiau o comunitate unită, unică. Asta până când magia s-a interzis, practicanții au fost vânați și omorâți, iar bucuria a dispărut pentru totdeauna din acest ținut. Ca în orice poveste, există o omitere, o greșeală, o neatenție, care înclină balanța și dă speranța binelui să învingă. Zelie, o față a cărei mama a fost ucisă sub ochii ei, trăiește și practică magia atât de interzisă în Orisha. Și vrea să se răzbune…Rolul lui Zelie este însă mult mai mare decât răzbunarea, ea este ultima supraviețuitoare, cea care are misiunea de a reînvia magia și de a îi restabili gloria bine meritată. Practic, are o mare povară de cărat pe umeri, pe care o acceptă și pentru care și-ar sacrifică viața, însă are mult de luptat cu sine până să devină un personaj perfect. Cred că aici de fapt a fost problema și mesajul pe care Tomi vrea să îl expună… Oamenii de culoare s-au luptat foarte mult pentru acceptare, însă din păcate, înainte să fie acceptați de alții, au avut demonii lor de combătut, fiind întruchiparea fricilor personale și a obstacolelor de dărâmat.
Zelie este un personaj care pe mine m-a impresionat până la lacrimi, mi-a dat de gândit constant și m-a tulburat prin povara pe care o are de purtat, dar și prin curaj. Își caută constant locul, caută mereu libertatea pentru ea, dar si pentru alții, fiind oricând gata să facă absolut ORICE pentru a o obține. Perseverență, sacrificiu, dorința de a face bine, toate o caracterizează pe Zelie. În aceasta este un zbucium continuu, pentru că este conștientă de misiunea ei, însă abilitățile o trădează, nu le poate ține în frâu și simte că dă greș. Întreaga carte este o călătorie pentru ea, pentru a se cunoaște și a-și asuma puterile și rolul lor. Răzbunarea o conduce, îi croiește drumul în acțiune, însă la finele ei, satisfacția nu este mare, doar lăsând un alt gol imens în suflet.
Sunt complet impresionată de „Urmașii de sânge și os” și de accentul pus pe discriminare… Deși este un lucru actual, de care toți suntem conștienți, parcă nu îl simți cu adevărat decât atunci când este integrat într-o poveste cu care rezonezi, pentru că îi vezi toate laturile negative și impactul avut asupra oamenilor. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult cât de documentată a fost autoarea pentru această poveste, cât de mult a mixat istoria și mitologia și ce formă interesantă i-a dat:) Nu cred că am nimic rău de spus despre această carte, decât că s-a terminat… Aștept cu nerăbdarea continuarea seriei și sper ca Epică să se grăbească 😀
Alte recenzii de la Tomi Adeyemi:
