Romanul „Vampirul Lestat” este cartea a doua din seria Cronicile Vampirilor. Este o carte bună, scrisă frumos, plină de suspans. Cu toate acestea, nu am reușit să rezonez cu tema ei. Pe alocuri, am avut impresia că urmăresc un film clasic cu vampiri, redat în alb-negru, având la bază poveștile tradiționale cu astfel de personaje mistice.
Romanul „Vampirul Lestat” – prea horror pentru gustul meu
O carte puțin prea horror pentru gustul meu. Unele scene sunt de-a dreptul sinistre. Pe alocuri avem și o tentă romantică. Totuși, pasiunea dintre Lestat și mama lui a fost destul de greu de acceptat.
Acest volum prezintă poveștile mai multor vampiri, dar în mod deosebit se pune accent pe viața lui Lestat. Acesta revine la viață și este ambiționat de cartea publicată de Louis, să se facă și el remarcat. Va ajunge astfel cunoscut cântând într-o formație rock, dar și datorită unor acțiuni din impuls. Pe tot parcursul cărții, acestea mi l-au împins când într-o lumină pozitivă, când de partea cealaltă, într-un întuneric înspăimântător.
Mi-a plăcut foarte tare partea lui umană cât și înclinația lui spre artă și frumos, spre teatru și literatură, calități care se păstrează și după transformare. În prima carte din serie, Lestat a fost prezentat ca un personaj arogant și lipsit de empatie. Aici, însă, putem observa o persoană total diferită, ajungând chiar, pe alocuri, să îl simpatizez.
Romanul „Vampirul Lestat” este o carte care mi-a stârnit sentimente controversate
Cursul vieții lui m-a trecut de la o stare la alta, uneori fiind oripilată, alteori uimită, scârbită sau din contra, la capătul opus, să rezonez cu el. Relația cu mama lui, la început am admirat-o, ca apoi să ajung să o tolerez cu greu.
Abia am așteptat să revăd momentul întâlnirii cu Louis, pentru a afla povestea și din punctul de vedere al lui Lestat. Acest moment întârzie destul de mult în acest volum din cauza vieții tumultuoase a lui. Mi-au plăcut enorm descrierile lui Lestat de la începutul cărții, și nu numai, despre diferențele enorme dintre timpurile în care a trăit până la moartea lui și timpurile în care se găsește acum. Impresiile lui despre modernism, despre emanciparea lumii și despre arhitectura și tehnologia secolului 19, sunt delicioase.
Acțiunea devine tot mai alertă pe parcurs ce apar noi personaje, cum ar fi Marius, Armand, așa zișii „Cei Ce Trebuie Păziți” (Enkil și Akasha) dar și odată cu apariția lui Louis și a Claudiei.
Cartea este fără doar și poate, o carte bună. Dar nu mă prea „prinde” acest gen.
