Recenzie „Verde de smarald” de Kerstin Gier

de | feb. 5, 2020 | Recenzii cărți

Gwendolyn are inima zdrobită iar Leslie este prima persoană căreia îi povestește totul, ei bine, cel putin prima după Xemerius. Gideon i-a frânt inima iar acum Gwen s-a transformat într-o fântână de lacrimi, cum o consideră micul gargui. Dar dramele personale sunt ultimele care ar trebui să conteze acum în viața ei.

Călcându-și pe inimă, Gwen trebuie să aibă iar încredere în Gideon de Villiers, din moment ce el reprezintă ultima piesă din puzzle-ul vechi de sute de ani al călătorilor în timp. Versurile străvechi pline de înțelesuri ascunse îi bulversează și mai mult, deși totul este, de fapt, atât de simplu. Însă cei doi mai au un drum lung de străbătut până ce vor afla adevărul din spatele secretelor ce dăinuie de secole întregi.

Ceea ce contează acum este balul din 1912 dar planul îi include pe ei doi și o mare țintă roșie pe spatele lor. Dar nimeni nu i-ar asculta, așa că tot ce le rămâne de făcut este un plan care ar trebui să fie strălucit, îndeajuns de mult încât să fie cu un pas în fața Contelui. Totul devine neclar iar scopurile Contelui de Saint-German se dovedesc a fi mult prea diferite.

Gwendolyn și Gideon sunt pe cale să închidă cercul, deși tot ceea ce știau aceștia reprezintă numai minciuni. Tensiunea răzbate printre paginile cărții la fiecare pas. Ce se va întâmpla dacă cercul va fi închis în sfârșit? Ce va păți corbul? Teoriile lui Lucy și ale lui Paul devin atât de plauzibile pentru cine are capacitatea de a înțelege…

Înainte ca totul să fie distrus, cei doi au o ultimă misiune. Vor reuși aceștia? Poate trece Gwen peste minciunile pe care le-a ascultat o viață întreagă? Cu o echipă de încredere, cu Leslie, Raphael și Xemerius de partea lor, adevărul iese la iveală iar planul lor prinde culoare. Dar ce se întâmplă când din iubire oamenii devin ușor de manipulat? Înconjurați de schimbări și de amenințări, diamantul și rubinul sunt violent puși la încercare. Ce aduce deznodământul cu el?

Finalul seriei a fost cum nu se poate mai imprevizibil și șocant. De fapt, ultima jumătate al volumului a fost plină de adrenalină și de momente fantastice și nu mă așteptam la un asemenea deznodământ. Această serie merită cu adevărat să fie citită și sper că o să îi îndrăgiți și voi pe Gwen și Gideon și, desigur, pe Xemerius!

Titlu: VERDE DE SMARALD
Autor: Kerstin Gier
An apariție : 2011
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 398
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1365

Alte recenzii de la Kerstin Gier:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 6 luni, 15 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments