Am terminat de curând lectura acestei cărți, pe care am avut-o luni întregi în bibliotecă. Întrebarea mea de acum este: ce a fost în capul meu?! Verity este, de departe, unul dintre cele mai bune romane semnate de Colleen Hoover – dacă nu, cel mai bun. Am citit recenzii înainte să mă apuc de lectură, însă nu mă așteptam la nimic din ce mi-au oferit cele peste 300 de pagini scrise de autoare.
Verity nu este ca celelalte romane ale lui Colleen Hoover. Dacă te aștepți la un romance cu care să te delectezi într-o zi de vară, pe plajă, sau în casă, atunci când plouă, te înșeli amarnic. Este ceva cu totul diferit de ce obișnuiește să scrie autoarea. L-am devorat în câteva ore, dornică să ajung mai repede la final, să văd care este adevărul. Dar ajungem și la acest punct.
Romanul este unul de-a dreptul genial. Autoarea se joacă cu mintea cititorului, te duce pe un anumit drum și, atunci când crezi că ești pe cale să rezolvi misterul, un plot twist îți dă lumea peste cap. Important de menționat este că romanul este scris la persoana I, la fel ca celelalte cărți ale autoarei.
Astfel, avem acces la mintea naratorului, care poate manipula lucrurile după bunul plac. De fapt, acesta este și „dezavantajul” narațiunii la persoana I – niciodată nu știi în ce măsură cuvintele așternute pe pagină sunt adevărate. Dar să aflăm mai multe detalii despre personajele-cheie ale cărții.
Lowen este o scriitoare aflată la început de drum, care se ferește de lumina reflectoarelor și are probleme financiare.
Și-a pierdut mama, bolnavă de cancer, iar cu banii stă cât se poate de prost, ba chiar urmează să fie evacuată din apartament. Însă norocul îi bate la ușă, pentru că Lowen primește o ofertă de zile mari. Protagonistei i se propune să termine seria de romane ale celebrei autoare Verity Crawford, întrucât aceasta din urmă a suferit un accident și nu poate scrie. Verity este apreciată pentru faptul că își scrie romanele din perspectiva personajului negativ.
Însă lucrurile nu stau deloc așa cum s-ar fi așteptat.
După câteva discuții și, convinsă de soțul lui Verity, Jeremy, Lowen acceptă oferta și se mută, pentru câteva zile, în casa familiei Crawford pentru a se documenta. Dar casa nu este deloc una primitoare, așa cum se aștepta protagonista, ba chiar pare urmărită numai de ghinioane.
Verity și Jeremy și-au pierdut fiicele gemene la câteva luni distanță. Prima a murit în urma unui șoc anafilactic, iar cealaltă s-a înecat în lacul din spatele casei. Picătura care a umplut paharul a fost accidentul lui Verity, care a imobilizat-o și a adus-o într-o stare aproape inconștientă, pentru că nu percepe mai nimic din ceea ce e în jurul ei.
În timp ce caută prin biroul lui Verity pentru a se documenta, Lowen dă peste autobiografia ei, pe care nu se poate abține din a o citi. Însă ceea ce află despre celebra autoare o șochează pe protagonistă. De altfel, îl șochează și pe cititor. Cuvintele scrise de Verity îți dau impresia că este o femeie extrem de crudă, dar care își iubește soțul până la limita obsesiei.
Lowen nu știe dacă să-i spună sau nu lui Jeremy ce fel de persoană este soția lui. Este convinsă că el nici nu știe de existența manuscrisului autobiografic și că nu și-a cunoscut niciodată partenera de viață cu adevărat. În același timp, Lowen ajunge să se îndrăgostească de el, ceea ce complică și mai mult situația.
Atunci când te apropii de final, crezi că știi cine este personajul negativ, vinovat de toate relele petrecute în familia Crawford. Însă nu este deloc așa.
Colleen Hoover se joacă cu mintea cititorilor și îi face să creadă că Verity este un roman ca toate celelalte, linear și cu fapte descrise concret, clar. Asta până ajungi aproape de ultimele pagini. Trebuie să menționez că, la finalul romanului, eu nu știu care este adevărul și ce s-a întâmplat, de fapt. Nu știi cine este eroul și cine e antagonistul. Finalul romanului dă totul peste cap și este un adevărat șoc.
Nu pot dezvălui prea multe, dar tot ce pot face este să recomand, cu toată încrederea, acest roman. Este genial, în opinia mea, iar autoarea mi-a depășit așteptările. Nu este acel romance la care te aștepți, ci un adevărat thriller psihologic. Desigur, are și câteva elemente de romance – vorbim de Colleen Hoover, totuși, este stilul ei –, dar și de literatură erotică.
Autoarea mai descrie, pe alocuri, procesul de scriere al unui roman, lucru care este de mare ajutor. Adevărul este manipulat până la extrem și totul este greu de procesat.
Până și coperta este aleasă intenționat, pentru că duce cu gândul la dualitate, coexistență.
„Nu îți pot explica mintea unui scriitor. Mai ales mintea unui scriitor care a trecut prin mai multe tragedii decât majoritatea scriitorilor la un loc. Ne putem separa realitatea de ficțiune în așa fel încât să ni se pară că am trăit în ambele lumi, dar niciodată în ambele lumi simultan”
Este foarte ușor să confundăm autorul cu personajul său, mai ales atunci când e vorba despre o autobiografie. Nu știi niciodată cât de veridic este ceea ce scrie acel scriitor. Așa cum am menționat, nu poți ști adevărul, lucru care te macină. Însă cartea merită nota maximă și este perfectă dacă vrei să evadezi din rutină și să ai parte de șocuri și fiori atunci când citești.
„Singura întrebare care rămâne este: care adevăr a fost manipulat, de fapt?”