Recenzie „Viaţă de vânzare” de Yukio Mishima

de | sept. 5, 2018 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Mister, Recenzii cărți

Nu ştiu cum se face, dar literatura japoneză a început să ocupe încet, dar sigur un loc foarte important în portofoliul meu. Mai pe furiş, mai pe tăcute, am început să citesc în speranţa de a descoperi un noi univers cititoresc, unul ascuns în negura misticului şi al trăirilor echivoci. Recent l-am cunoscut pe Yukio Mishima, prin intermediul romanului său cult „Viaţă de vânzare”. Apărut într-o traducere de ultimă oră la editura Humanitas, în colecţia „Raftul Denisei”, romanul este o experienţă senzorială pentru un cititor cu apetit serios. Pe de o parte descoperim un personaj inedit, Hanio, care deşi luptă cu propriile fobii, ajunge să îşi expună viaţa drept marfă, iar pe de altă parte, se conturează decadenţa societăţii japoneze, care acceptă acest schimb obtuz de „bunuri”, aidoma unei pieţi în care fluctuează o linie subţire între bine şi rău. Hanio este simbolic prin definiţie, genotipul care se abandonează disperării şi începe să plutească într-un lichid amniotic, mulţumindu-se cu starea de dezinhibare provocată de deziluzie. Eroul nostru încearcă o experienţă demnă de operele lui Kafka şi decide că este momentul să renunţe la aprecierea vieţii, antrenând astfel roţile unui joc tenebru.

Noi, cititorii, ne pomenim, introduşi într-un joc al speranţelor risipite, în care viaţa devine o monedă de schimb, uneori inutilă, alteori preţuită la justa valoare. Mishima scrie acid, aproape veninos, plasându-l pe eroul principal într-o stare nedemnă, adjudecată de soartă, afectată de starea meschină a evenimentelor. Scriitura autorului dezvăluie maniera în care acesta judecă importanţa sau irelevanţa binelui, ca dimensiune a existenţei umane. Avem parte de o dualitate pe parcursul lecturii, împărţindu-ne între a-l compătimi pe eroul nostru sau a-l condamna pentru superficialitatea cu care ia decizii vitale. Cert este că acesta nu are un destin prea uşor şi încearcă să devină vizibil şi invizibil simultan. Pe de o parte, dă dovadă de un excentrism nesănătos, iar pe de altă parte este în căutarea compasiunii, dragostei, afecţiunii, ca metodă de umplere a golului permanent din spirit.

Avem de a face, de facto, cu un suflet mort, dezgolit de esenţă, scufundat în întuneric. Tristeţea unei astfel de constatări face ca întreaga lectură să fie marcată de dificultate. Mishima nu se citeşte uşor, el se „mestecă” îndelung, cu „îmbucături” consistente. Istoria pe care o construieşte în romanul „Viaţă de vânzare” nu este una superficială. Este o lecţie despre povara vieţii, despre perceperea fină a dimensiunii spirituale, ca oglindă a vieţii. Până la care punct din viaţă, omul mai poate lupta pentru propriul eu? La această întrebare puteţi afla răspunsul cititndu-l pe Yukio Mishima şi romanul său „Viaţă de vânzare”, care este pe bună dreptate, o capodoperă a literaturii române.

Titlu: VIAŢĂ DE VÂNZARE
Autor: Yukio Mishima
An apariție : 2018
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 224
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2382

Alte recenzii de la Yukio Mishima:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 10 luni, 20 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments