”Vorbește cu mine” de A. Stephanie este o carte relaxantă, din categoria young adult, care începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Mă simt ca și cum m-aș uita la niște comedii romantice și amuzante, numai că întreg scenariul prinde viață în mintea mea, cu personaje alese de mine, în locurile în care mă poartă imaginația.
Personajele principale ale cărții sunt Rebecca, de preferat Bex și Blake, poreclit și Indiferentul. Povestea ne este conturată din ambele perspective, pentru a avea o imagine de ansamblu bine definită. Ultimul an de liceu se preconizează a fi plictisitor, ca și până atunci, iar Bex așteaptă să se finalizeze mai repede ca să scape de toți oamenii aceia ciudați cu care nu are nimic în comun.
Singurii ei prieteni din toți anii de liceu sunt Emiah, Kate și Brandon, ultimii doi fiind de fapt prietenii lui Emiah, adoptând-o și pe ea ulterior. Emiah este cel mai bun prieten al lui Bex, persoana care îi știe toate secretele și o suportă cu stoicism. Aparent, acesta este îndrăgostit de ea, sau cel puțin așa tinde să creadă Bex, deoarece tot face glume cu ea, propuneri să o sărute, îi sare în apărare atunci când are câte o problemă.
Bex are și o soră geamănă, Hailey, dar relația dintre cele două s-a schimbat consideral pe timpul liceului, astfel încât acum abia reușesc să se mai suporte reciproc. Au găști diferite, Hailey bucurându-se de popularitate în timp ce Bex nu știe cum să adopte o atitudine cât mai răzvătită, pentru a ține pe toată lumea la distanță.
Mai nou, în peisaj apar două personaje ciudate, Arțăgoasa și Indiferentul, porecle date de Bex, sub numele lor real Blake și Skylar. Aceștia doi sunt frați, deși la început Bex crede că formează un cuplu, datorită țipetelor fetei și ignoranței băiatului la adresa acesteia. Sky se integrează repede, devenind prietenă cu gașca lui Hailey, în timp ce Blake nu are nicio intenție să vorbească cu nimeni, darămite să-și facă prieteni.
De fapt, sub acest pretext, el refuză să vorbească cu altcineva în afară de sora și unchiul lui, asta până ce dă nas în nas cu atitudinea enervantă a lui Bex. Devenind deranjat de prezența lui Bex peste tot în capul lui, Blake găsește minunata idee de a comunica cu aceasta doar prin mesaje, aducând-o la exasperare.
Bine, fie. Blonda mă atrage. Sunt conștient de prezența ei, indiferent cât de mare este distanța dintre noi. Tot ce vreau este să îi gust buzele, iar subconștientul meu trădător știe asta, pentru că nu s-a întâmplat o singură dată să o visez în tot felul de posturi indecente.
Provocați de tot soiul de evenimente, cei doi ajung să petreacă mult timp împreună, inițial comunicând doar prin mesaje și într-un final ajungând să comunice față în față. Ce-i drept, e mult spus să comunice, deoarece nici unul din ei nu se pricepe la acest aspect, dar reușesc să se provoace unul pe celălalt și să o țină într-un șah continuu până la final. Cu toate că amândoi încearcă să nege sentimentele evidente care-și fac apariția, acestea dau năvală ca niște albine înfometate, provocându-i să le facă față.
Relația dintre ei devine și mai complicată, deoarece niciunul nu dorește sau nu poate să vorbească despre propria persoană. Amândoi au un bagaj al trecutului în spate, nu tocmai plăcut, care îi macină și îi îndepărtează tot mai mult unul de celălalt. De fapt, tot ce își doresc ei este să fie împreună, dar niciunul nu știe cum să nu se lase afectați de problemele care le invadează în mod iremedial existența.
Nenorociții ăia de fluturi se trezesc la viață și își fac de cap în stomacul meu. Privirea lui Blake mă intimidează într-un mod în care nici măcar nu știam că e posibil. Mă privește de parcă mai mult mă analizează. De parcă e în căutarea a ceva.
Pe cât sunt de nepricepuți în ale vorbitului, pe atât de mult le place să fie orgolioși unul cu celălalt. Este un joc de-a șoarecele și pisica între ei, reușind să se certe mai mult decât să își petreacă timpul împreună. Parcă sunt două bombe cu ceas, care se activează din orice nimic rostit de unul dintre ei, și asta doar datorită faptului că sunt extrem de încăpățânați și cred că se protejează reciproc în felul acesta.
Dar sunt drăguți împreună și măcar nu neagă ce simte fiecare. Acest fapt duce la o poveste de dragoste intensă și frumoasă, devenind romantici și emoționanți. Se confruntă cu destule provocări, reușind cu greu să le facă față, dar sentimentele sunt mult prea puternice în inimile lor adolescentine și găsesc o cale să-și creeze un parcurs împreună, care ar putea dura toată viața.
În fiecare zi mă simt de parcă mă îndrăgostesc din nou de tine. Fiecare lucru pe care îl faci, fiecare cuvânt pe care îl spui și fiecare privire nervoasă pe care mi-o arunci. Pur și simplu mă îndrăgostesc de tine de un infinit de ori pe zi.
Comunicarea este vitală într-o relație de orice natură, deoarece întreține angajamentul dintre persoane și ajută la evoluția acestora. Pentru relația de cuplu, înseamnă să fii capabil să dezvălui lucruri despre tine, să-l asculți activ pe celălalt, să-i înțelegi nevoile și să participi la păstrarea armoniei. Este normal ca omul să se schimbe de-a lungul timpului, cu toții facem asta.
Nimeni nu rămâne la fel ca la început, pentru că ideea evoluției este să fim în creștere, să ne întărim calitățile și să ne îmbunătățim punctele slabe, motivându-ne să facem asta împreună. Maturizarea în cuplu trebuie să fie valabilă pentru ambii parteneri, ca să poată ține pasul unul cu celălalt, în sens contrar se ajunge la lipsa comunicării și implicit la răcirea iremediabilă a relației.
”Deseori, partenerul care consideră că a evoluat, îl lasă pe celalalt în urmă, fără a-i transmite exact motivele care au dus la neînțelegeri sau chiar despărţire, fără a-i explica ceea ce este cu adevărat în spatele nemulțumirilor lui.”
Recomand cu căldură, lectură plăcută!
Alte recenzii de la A. Stephanie:
