Recenzie „Zahăr ars”, de Avni Doshi

de | nov. 26, 2021 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

„Zahăr ars” nu a fost deloc… dulce. Din contră, a mai lărgit hăul căscat de cărțile mediocre de care tot dau în ultimul timp.

Romanul ne prezintă o relație mamă-fiică, trecut-prezent, un prezent tot mai șters și fad odată cu diagnosticul mamei, demență, care continuă să-i șteargă amintiri, pe unele vrându-le uitate. Povestită din perspectiva fiicei, cartea, în toate salturile de timp, portretizează o relație toxică, aproape distructivă.

Prima parte a romanului am parcurs-o cu plăcere și găseam idei pe care speram să le văd dezvoltate mai târziu, dar nu s-a întâmplat. Autoarea a aruncat spre mine cu niște opțiuni în fașă, dar le-a lăsat neatinse, nedezvoltate și nediscutate, plutind undeva la suprafață și eventual absorbindu-se de la sine. Pe măsură ce înaintăm în lectură, observăm o latură egoistă a mamei și a fiicei deopotrivă în rol de mame și oameni în general. Având o relație tensionată și neîmplinită, observăm cum fiica, Antara, raportează orice face sau nu face mama sa la propria persoană, nemulțumiri care se clădesc una peste alta într-un turn înalt și fragil, care, bătut de adierea cu numele „dependența mamei de fiică”, cade zgomotos cu învinuiri cu tot. Neglijența mamei a lăsat o traumă și o durere pe care Antara să le transmită tuturor celor din raza ei, pentru a-și împărtăși nedreptatea, pentru a urla acea durere cu care a lăsat-o tocmai ființa care trebuia să o protejeze de astfel de rele.

Acea dependență una de alta, chiar dacă cu tendință răzbunătoare, pare una nesănătoasă, infecțioasă.

Avni Doshi construiește personaje urâte pe care vrei să le displaci, și o faci, iar toate amănuntele intime cu fluidele corporale nu fac decât să adauge cărții un damf contagios.

Romanul conține multe elemente neutre care nu nasc nicio emoție cititorului, îl seacă de orice sentimente care ar fi putut licări pe ici pe colo, or, tocmai această ignoranță să fie implantată de Avni Doshi pentru a seta caracterul narațiunii, dar care îl mai lipsește pe cititor de interesul pentru cele scrise-n carte.

Un început promițățor care ar fi putut înainta cu semeție la dreapta, dar a virat rău la stânga, lăsându-mă perplexă, cu mult dispreț pentru personaje.

Ca să fiu mai exactă, mi-a plăcut mult măiestria scriiturii lui Avni Doshi, însă „Zahăr ars” nu a fost deloc o lectură comodă. Deși am un punct slab pentru literatura și poveștile incomode, bizare spre scârboase, „Zahărul…” nu e una de amintit cu scurt icnet, nu e de amintit deloc. Atât Antara, cât și mama ei sunt două suflete fisurate care nu vor putea niciodată scăpa de această dependență pentru a se detașa una de alta și a-și trăi viața neafectată de prezența alteia. Chiar sfârșitul ne arată că acest cerc vicios va mai prinde victime în hăul său, cerc devenit genetic, cu toate relele transmisibile.

Titlu: ZAHĂR ARS
Autor: Avni Doshi
An apariție : 2021
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 280
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 5 / 10
Vizualizari recenzie: 1708

Alte recenzii de la Avni Doshi:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Platon a fost redactor Booknation.ro și a scris 18 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Platon aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments