Recenzie ” Zile fără sfârșit”de Sebastian Barry

de | iul. 9, 2018 | Recenzii cărți

Nominalizat la Premiul Man Booker în anul 2017, laureat al Premiului Costa în anul 2016, romanul ”Zile fără sfârșit” al scriitorului irlandez Sebastian Barry emană îmbietorul amestec de durere și speranță într-un realism terifiant de incisiv care. șerpuitor sau direct, pătrunde asupritor în fiecare cotlon al simțirii.

Este asemeni unui dans șchiop care, în pofida precarității locomotorii, totuși reușește să răsfire un anumit farmec, un magnetism declanșator de empatie,  Barry dezvăluind fratricida existență a Statelor Unite atât înaintea perioadei de secesiune cât ți în timpul acesteia.

Totuși, scriitorul irlandez nu alunecă pe panta istorismului. O, nu, asta nicidecum! Romanul ” Zile fără sfârșit” se bazează îndeosebi pe latura senzorială, mai precis pe descriptivismul din spatele cortinei, acolo unde se desfășoară nestingherită lumea nebună și bolnavă, profund sălbăticită de idealuri hilare, sete de înavuțire și teorii segregaționiste în care omul numai este om.

Descriind bezna cumpliților ani de perfidă bejanie ai Americii secolului XIX, Sebastian Barry apelează la un stil cât mai apropiat de cultura acelor ani, încercând astfel redarea cât mai fidel cu putință a realității acelor timpuri, între atrocitate și metisaj, inserând povestea unor personaje aflate mai mereu pe marginea prăpastiei, prinși într-o echilibristică nemiloasă între ancestral și tenebre.

Amăgirea și speranța, îngenuncherea și înălțarea, surâsul și înlăcrimarea, se întrepătrund într-un trăirism inoculant, plin de contondente deraieri și iminenta scurgere în nimic, întotdeauna fiind surprinse de răsturnările de situație și de vuietul istoriei, când negrul devine alb și viceversa, condeiul scriitorului irlandez pricepându-se de minune să scrie istoria nescrisă, fără tentația înfierării, lăsându-le cititorilor acest privilegiu care, în realitate, nu este tocmai un privilegiu, ci mai degrabă o datorie sacră, deși, dacă este să privim în urmă, în manualele de istorie și nu numai, putem observa cu ușurință că atrocitățile continuă să se întâmple, oamenii preferând să nu tragă anumite învățăminte din pildele trecutului.

” Zile fără sfârșit” este o carte extraordinară, care te prinde și te cuprinde într-o tentaculară briză care se poate transforma absolut oricând într-o aprigă furtună.

Lectură plăcută!

 

Titlu: ZILE FĂRĂ SFÂRȘITDE
Autor: Sebastian Barry
An apariție : 2018
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1815

Alte recenzii de la Sebastian Barry:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments