Am terminat a doua carte de Tatiana Niculescu și deja mi-am reînnoit stocul cu încă două. Tatiana Niculescu are un real talent de scriitoare, aduce în prim plan personalități interesante (din perioada mea preferată a României, perioada interbelică, deși cu fiecare carte citită – și nu numai ale Tatianei Niculescu – realizez că vremurile alea nu erau atât de frumoase pe cât le credeam eu) și mie cel puțin, îmi îmbogățește considerabil cultura generală.
Fiind prima carte despre Carol II-lea pe care am citit-o, la mai bine de 15 ani de la ultimele lecții de istorie care conțineau aceleași clișee despre sexualitatea lui Carol II-lea și lipsa lui de inteligență, am găsit în carte o mulțime de informații interesante pe care nu le cunoașteam. Cartea este foarte bine documentată, și conține fragmente din scrisorile transmise de cei doi, traduse din franceză chiar de Tatiana Niculescu. Personal, aș fi simțit nevoia mai multor note de subsol din care să înțeleg de unde reies unele concluzii, de unde au fost preluate anumite replici, pe care, în lipsa notelor respective, le-am considerat pur și simplu rodul imaginației autoarei (un exemplu printre altele: ce își spuneau Elena Lupescu și unul dintre amanții ei în timp ce făceau dragoste).
Pentru mine, cartea a fost împărțită în două părți: în prima parte a fost prezentată povestea de dragoste a celor doi, aproape de invidiat, cu suișurile și coborâșurile lor, cu situații casnice dar înduioșătoare, cu romantisme fără pereche („drumul e greu dar inima mea nu face cale întoarsă”), poveste de dragoste care pe mine m-a convins și impresionat. Elena Lupescu îl iubea fără dar și poate pe Carol II care nu fusese nici pe departe un destrăbălat și care o iubea fără dar și poate pe Elena Lupescu.
Și apoi, apărută de nicăieri, partea a doua, în care ca un trăsnet intră în scenă… viața. Iar… în viață, chiar și în viața plină de privilegii ca a celor doi, lucrurile ies de pe făgașul poeziei și al iubirii de la castelul din Franța. În viață, Elena Lupescu și Carol II țes intrigi, comit adulter și comit greșeli, fac trafic de influență și fac exces de zel, sunt puternici și sunt vulnerabili, sunt dezgustător de bogați și nu au nimic altceva decât unul pe celălalt.
„Regele și Duduia” nu este o carte ce oferă răspunsuri, care dă verdicte sau care pune diagnostice. Este o carte în care sunt adunate fragmente de scrisori, de pagini de jurnal, de mărturii și perspective diverse, prezentate cât de obiectiv este posibil (pentru că simpla lor alegere este subiectivă), informații pe care nu se poate să nu le citești cu interes și curiozitate, și care aruncă o lumină nouă asupra asupra personalităților dar mai ales asupra unei perioade pe care mulți o privesc și azi cu nostalgie, perioada interbelică.
Alte recenzii de la Tatiana Niculescu:
