Prima carte citită în acest an a fost “Sălbaticul”, de Guillermo Arriaga. Primită cadou de la o prietenă căreia îi spusesem cât de mult îmi plăcuse “Zgomotul lucrurilor în cădere” și că îmi doresc să citesc și alți autori din afara Europei, a fost în primă fază o surpriza mai degrabă neplăcută, arătând mai mult ca un dicționar decât ca un roman. Groasă de peste 700 de pagini, „Cât un Larousse”, cum spunea George Topârceanu într-o poezie, nici nu a avut loc în bibliotecă, așa că am lăsat-o afară și până la urmă am deschis-o și am început să o citesc.
Spre surprinderea mea, însă, am citit rapid și cu interes cartea, scrisă și tradusă ca să te capteze.
Scriitorul are un stil care te ține pur și simplu legat de carte. Imaginile curg, ți se întipăresc în minte, te bântuie, te conving. Ajungi până la urmă una cu personajele, suferi cu ele, te încrâncenezi odată cu ele, te eliberezi odată cu ele.
Deși se citește ușor, cartea este de fapt una grea. Nu este pentru oricine. Povestea abundă în situații dureroase, controversate, scabroase. Dacă ești un iubitor de animale care mârâie când vede oameni îmbrăcați cu haine de blană sau pantofi din piele (cum este fiica mea, și ea chiar mârâie, nu este o metaforă), cu siguranță nu vei gusta scenele de o cruzime extremă în care personajele detaliază cum funcționa afacerea lor cu creșterea șinșilelor pentru blană.
Poate nu este o carte pentru tine nici dacă ești foarte o persoană inhibată, pentru că paginile sunt destul de explicit sexuale și nu lipsesc nici controverse și amănunte despre primele încercări sexuale ale unor copii de 9-10 ani sau o scenă discutabilă despre o partidă de sex sub privirile unui (câine-)lup. Nu în ultimul rând, cartea nu este pentru cei foarte sensibili la violență și durere, sau pentru cei foarte sensibili în general, pentru că toată cartea este o incursiune în lumea plină de cruzime și de durere a unui adolescent din Mexic, a cărui viață este un șir nesfârșit de lupte, de la unele firești, sentimentele întortocheate ale primei iubiri, lupta pentru individualitate și dreptul la propriile păreri (pasiunea pentru Jimi Hendrix într-o școală în care Beatles sunt religia de stat), până la lupte nefirești pentru vârsta sa (dispariția prematură a membrilor familiei sale, lupta cu corupția poliției sau cu băncile și grupurile extremist-religioase).
Întrețesută cu povestea tânărului din Mexic este povestea unui vânător inuit singuratic care își face o rațiune de a trăi din vânatul unui lup mascul Alpha pe care îl urmează orbește printre munți, prin zăpezi, prin noaptea arctică. Deși povestea nu are același impact emoțional ca cea din Mexic, este de o frumusețe și o expresivitate care te duce cu gândul la fotografiile Evgeniei Arbugaeva, te face sa îți aranjezi mai bine plapuma pe picioare și să îți tragi mai aproape ceaiul aburind și să continuu să citești.
Între poveștile din Mexic și Canada își mai fac loc fragmente savuroase pentru pasionatii de istorie, antropologie si numai, ca-ntr-un almanah de pe vremuri la rubrica “știați că?”, fragmente care totuși se potrivesc ca într-un puzzle cu restul cărții, creând până la urmă sentimentul că indiferent de locul sau timpul în care te-ai nascut, de sistemul politic în care trăiești, de zeii la care ne rugăm sau de lecturile pe care le avem, suntem fiecare în aceeași luptă cu ceilalți dar și cu noi înșine ca sa ne întâlnim “viitorul” și să ne “regăsim, în sfârsit, viața”.
Alte recenzii de la Guillermo Arriaga:
