(…) mie-mi trebuie sufletul tău; şi-l vreau senin, ca să poată fi bun, şi ca să-l pot avea tot…
În zilele noastre, în care apar de niciunde isterii în genul Pokemoni – care se vor perima la fel de repede ca fructele sezoniere, lăsând loc mereu altor aşa-zis mijloace moderne de socializare – s-ar putea ca Scrieri alese a lui Alexandru Vlahuţă să nu suscite prea mare interes.
Dar, dacă eşti dintre aceia care ies ,cumva, mereu afară din tiparul majorităţii, dacă îţi plac literatura clasică şi cărţile vechi – cum este şi cazul meu – atunci vei fi de acord că în cuprinsul Scrierilor… sunt destule de citit.
În acest al III-lea volum semnat Alexandru Vlahuţă se odihnesc liniştite şi aşteaptă cuminţi cititori de suflet: romanul Dan, scrierile România Pitorească şi Pictorul N.I.Grigorescu şi câteva extrase din Caiete de însemnări zilnice.
Un volum care transpune, încă de la copertă, trecând mai apoi prin conţinut şi limbaj în vremuri de demult.
Ţinând în mână o carte veche de mai bine de 50 de ani ( 1964) vei simţi, sper, mai întâi distincţia şi bunul gust al pânzei, designului, calitatea unor materiale care au rezistat atât de bine timpului.
Şi, cel mai important, vei înţelege că priveşti suflet. Fiindcă, pretutindeni în carte, indiferent de natura scrierilor, se distinge patosul acestui scriitor român, care ar putea foarte bine sta alături de nume sonore precum Tolstoi.
Sigur că, în acest avânt şi pasiune cu care el vede, simte şi descrie ţara noastră, neamul, istoria – România pitorească(1901) – s-ar putea să găsim o înflăcărare aproape naivă, copilărească.
Sigur că, văzut de astăzi, textul nu mai corespunde realităţii; una în care ne uităm cu jind şi reproş după autostrăzi şi vacanţe în lume, în care ne (re)găsim şi trâmbiţăm simţămintele patriote mai ales de afară.
Dar, poate că lăsând toate astea într-un plan secund, vom vrea doar ca, umblând cu imaginaţia pe meleagurile descrise, să ne căutăm identitatea, rădăcinile, echilibrul, liniştea…
Caietele de însemnări zilnice sunt prilejul pentru a pătrunde până la un punct în viaţa unui scriitor român de acum mai bine de 100 de ani; până la un punct, pentru că aşa cum suntem informaţi, au fost eliminate părţile prea intime sau personale.
O viaţă pe care, dacă s-ar fi respectat una din dorinţele formulate către sfârşitul vieţii, nu am fi cunoscut-o, autorul lăsând indicaţia ca documente, scrisori, etc. personale să fie distruse.
Romanul Dan (1894) este un titlu care, în opinia mea, ar putea şi trebuie eliberat de postura profund nedreaptă a uitării.
Fiindcă, pe lângă farmecul unui limbaj mai puţin accesibil astăzi, are o multitudine de atribute ale unui roman valoros.
Atribute între care: subiect şi conflicte surprinzător de actuale şi bine redate, personaje bine conturate, descrieri plastice, o analiză psihologică bine instrumentată.
În acest roman găsim nu doar ficţiune, ci şi autorul; multe elemente autobiografice sunt introduse fie direct, fie prelucrate artistic.
În ce mă priveşte, cu Dan, al lui Al.Vlahuţă, am experimentat trăiri care niciunde nu s-au împiedicat de rigid, anost, învechit – aşa cum sunt acuzate multe din scrierile vechi.
Ba, chiar, aşa putea spune că a fost chiar el baza pentru multe din viitoarele generaţii de literaţi.
Visătorul şi pătimaşul Vasile Dan, profesor de filozofie şi limba română la clasele superioare , vine dintr-o familie umilă.
Şi-a croit cu greu drum în viaţa Bucureştilor . Sufletul lui tânjeşte; îşi caută rostul, liniştea, locul.
Neanunţată, o vreme neştiută, dragostea îşi face apariţia la pensionul doamnei Raspal.
Ana Raclis este o faţă de familie bună. Rămasă orfană de mama la vârstă de 9 ani, creşte la pensionul doamnei Raspal până la 16. Are binecuvântarea sorţii într-un tată care o iubeşte mult, dar îşi pierde mai toată averea când ea ajunge la vârsta măritişului.
În istoricul familial, în felul cum se naşte iubirea ei, în evoluţia conflictului, poate fi ea încadrată exclusiv în tiparul aristocratei vanitoase, superficiale, nestatornice?
Poate fi Dan tipologia inadaptării, a absolutistului?
Acestea şi alte întrebări, simţăminte, învăţături veţi găsi lecturând Scrieri alese, a lui Al.Vlahuţă (n. 5 sept. 1858, Plesesti, jud. Vaslui — d. 19 nov. 1919, Bucureşti).
NOTĂ: 9 / 10
Alte recenzii de la Alexandru Vlahuta:
