Se pare că cea mai mare dramă a familiilor oamenilor dispăruți fără urmă este incapacitatea familiei de a ști adevărul. Acea neștiință a locului unde se află cel dispărut îi macină și-i chinuie la nesfârșit…
Because not knowing is worse than the truth. Isn’t it?
Atunci când sora sa dispare fiind adolescentă, Anna Flores dispare și ea din viața părinților ei. Ea preferă să se autoizoleze, să fugă de familie și să-și creeze o altă viață departe de calvarul suferit în urma dispariției surorii adorate. Treizeci de ani mai târziu moartea mamei ei o va forța să se întoarcă acasă. De această dată va trebui să înfrunte nu doar moartea mamei. Având drept însărcinare să pună în ordine niște lucruri vechi ea va fi nevoită să se confrunte cu marele gol pe care-l poartă mereu ascuns în adâncul ființei ei. Pentru prima data își va adresa acele întrebări care defapt i-au măcinat și marcat întreaga existență “ce s-a întâmplat totuși cu sora sa Gabriella?” În acest punct Anna realizează că cea mai mare temere a sa nu este descoperirea unui adevăr amar, dar nedescoperirea lui. Să fie oare prea târziu pentru Anna să afle unde a dispărut Gabriella?
Deși la prima vedere pare a fi un roman de intrigă sau detectiv (cel puțin așa am crezut eu), totuși accentul este pus aici pe partea emotivă. Autoarea a știut să accentueze impactul pe care îl are asupra unei familii dispariția unui copil.
Suntem obișnuiți să citim romane în care este ilustrată durerea părinților, însă drama prin care trec și frății/surorile copilului dispărut nu este cu nimic mai irelevantă. Prin intermediul Annei Flores, naratoarea, vom afla ce înseamnă să fii copil al unei familii în care a dispărut celălalt copil, ce înseamnă să-ți pierzi fratele/sora…
Cred că este un debut literar strălucit. Autoarea își are loc în literatura contemporană. Este o carte care merită a fi tradusă și în română.
I remembered the day Gabriella disappeared. The loneliness, the desolation; how I’d made up stories in my mind to explain where she’d gone. I’d refused to believe her absence was absolute until I’d finally given in and accepted what everyone else had seen as inevitable. What choice had I had? I’d needed to get on with my future and put that other life behind me. Although I hadn’t done that, had I? I’d only hidden the grief inside myself. And now perhaps this was the closest I could ever be to Gabriella, beneath the tree where we’d gathered fruit, feeling her breath in the wind.
Alte recenzii de la Jenny Quintana:
