Recenzie “Untold night and day” de Bae Suah

de | apr. 11, 2022 | Beletristică, Fantezie, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Îmi plac romanele care mă năucesc, mă plimbă prin necunoscut și mă aruncă dintr-o extremă în alta. Însă, dacă apreciez confuziile pe parcursul romanului, nu le văd rostul sau farmecul atunci când acestea rămân cu mine și după încheierea lecturii. Deși, nu aștept ca autorul să urmeze un scenariu precis, totuși îmi plac romanele cu deznodământ.

Cartea de față nu doar te năucește, te face curios să înțelegi ce totuși se întâmplă și unde duc toate aceste evenimente pe-alocuri lipsite de logică. Dar în același timp te lasă la urmă cu ochii în soare și gura căscată. Se pare că anume aceasta i-a adus succesul scriitoarei din Coreea. Eu însă, am detestat anume acest aspect. Este o narațiune la limita dintre real și fantastic, dintre lumea materială și cea a spiritelor.

La început avem impresia că este o istorie ordinară care relatează o zi și o noapte din viața unei tinere din Seul. Tânăra de 28 de ani, Ayami, fostă actriță, rămâne fără serviciu dat fiind faptul că teatrul audio unde lucra este închis. Aceasta își petrece noaptea împreună cu fostul șef, rătăcind pe străzile Seulului în căutarea lui Yeoni, o prietenă comună. Ziua îi ține companie unui poet venit pentru prima dată în țara sa.

Până aici totul pare logic și firul acțiunii este ușor de urmărit și înțeles. Însă, autoarea preferă să treacă peste limita realului. Ayami devine protagonista unui vis, sau poate duce o altă existență într-o altă realitate paralelă, ori este doar un suflet ce bântuie pământul. Eroina trăiește alte întâmplări, realitățile se suprapun, aceleași personaje se amestecă între ele, se întâlnesc în contexte și timpuri diferite. Imaginile și replicile se repetă, iar acțiunile capătă o altă întorsătură.

Pe parcursul întregului roman diferite dialoguri cu tâlc sunt intercalate. Teme precum dragostea, arta, mâncarea, războiul sunt atinse într-un mod pe-alocuri subtil.

Deși mi-a păstrat curiozitatea pe parcursul lecturii, nu pot afirma că mi-a plăcut romanul și mi-aș dori să retrăiesc aceeași experiență literară. Nici măcar nu mă încumet să-l recomand cuiva. Probabil le va fi pe plac iubitorilor de surrealism și istorii bizare.

Titlu: UNTOLD NIGHT AND DAY
Autor: Bae Suah
An apariție : 2021
Editura: VINTAGE
Nr. Pagini: 192
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 6576

Alte recenzii de la Bae Suah:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments