Domnul Vasile Baghiu este un poet, prozator și eseist născut în Borlești, Neamț, cunoscut ca inventator al himerismului, concept care propune o direcție nouă în poezie. Acesta a acceptat să ne dezvăluie câte ceva din viața sa într-un interviu spontan. Îl puteți cunoaște mai bine pe domnul Baghiu citind interviul următor:
D: Bun găsit, domnule Baghiu! După atâtea experiențe, călătorii și gânduri scrise sau nescrise v-ați descoperit? Cine sunteți dumneavoastră de fapt?
V: Încerc să aflu mereu cine sunt. Scrisul este un instrument foarte bun în această poveste. Ştiu câte ceva, nu e cazul să o fac pe misteriosul. Sunt un om simplu şi complicat, un om oarecare şi un scriitor, un om împăcat cu viaţa pe care o trăieşte şi neîmpăcat, adică în căutarea a ceva greu de definit, a unui sens deja găsit, care însă, ciudat, reclamă noi căutări. În fine, încerc mereu să mă ţin de realitate. Încerc să fug de clişeul „scriitorului cu capul în nori”.
D: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru scris?
V: Găsisem în copilărie un caiet al tatălui meu cu memoriile din lagărele sovietice, iar acest eveniment m-a făcut să fiu mai atent la lumea din jur. Foarte repede, după moartea tatălui meu și după găsirea acelui caiet(care a devenit mai târziu, prin 1998, volumul „Prizonier în URSS„), mă uitam altfel la lume, am devenit un copil gânditor, iar în timp, pe la liceu, înclinația asta spre reflecție și seriozitate neobișnuită împreună cu deprinderea obiceiului de a citi mai mereu, m-au așezat la scris.
D: Credeți că v-a maturizat oarecum această întâmplare?
V: Da, a fost o maturizare înainte de vreme. Brusc, nu mai puteam privi lumea cu ochii unui copil. Eram un copil cu minte de adult. Așa am ajuns la poezie, la cărți. Ceea ce, privind acum înapoi, mi se pare că nu a fost rău deloc.
D: Domnule Baghiu cât timp alocați lecturii?
V: Am citit mereu, multe ore pe zi, aproape în fiecare zi. Citesc și acum mult în fiecare zi și așa va fi, din cât se poate omenește prevedea până la capăt. Cititul este pentru mine o bucurie a vieții. Noroc că lectura nu mă îndepărtează de viață, pentru că după câteva ore de citit am mereu chef să vorbesc cu oamenii, să văd lumea.
D: Cum vizualizați lumea?
V: Lumea mi se pare în principal bună. Este un spectacol frumos să mă uit la oameni. Este o bucurie sa vorbesc cu ei. Încerc să uit defectele lor, mă prefac adesea că nu le-am văzut. Sunt optimist din fire, deși uneori mă ajunge și pe mine un fel de oboseală. Însă, în general, încerc să văd partea frumoasă a lumii. Partea urâtă și murdară o topesc în scris.
D: Ce înseamnă pentru dumneavoastră fericirea?
V: Să fiu sănătos, să am familie și prieteni, să călătoresc, să-i văd pe dragi mulțumiți de viața lor și fericiți. Fericirea este o stare pe care o trăiesc uneori și e legată întotdeauna de lucruri simple, nu neapărat de acelea considerate „mari”, cum ar fi succes literar. Îmi place viața „la firul ierbii”, iar aceasta e fericirea.
D: Vă considerați un om echilibrat?
V: Da, cred că da. Deși îmi mai ies și eu din fire ca tot omul , mai ales atunci când am de a face cu atitudini tupeiste, cu impostură agresivă sau cu proastă creștere. Sunt un om la locul lui, ca să zic așa. Îmi văd de treabă, vreau să zic. Și Slavă Domnului sunt și foarte ocupat.
D: Credeți că la un moment dat cartea electronică va înlocui cartea tradițională?
V: Este o posibilitate în viitor, însă acum cartea electronică conviețuiește foarte bine cu cartea de hârtie. Indiferent cum va arăta viitorul în această privință, cititul va rămâne multă vreme o ocupație pentru mulți oameni.
D: Când vă cuprinde o stare monotonă… Ce faceți pentru a scăpa de aceasta? Cum vă automotivați?
V: Ies la plimbare. Sau stau degeaba. E normal și să nu faci nimic uneori. Disciplina este cheia automotivării. Perseverența e importantă ca să ducem totuși la capăt proiectele.
D: Cum definiți dumneavoastră viața?
V: Spun și eu împreună cu înțelepții că nu există nimic mai de preț pe pământ ca viața. Și chiar cred în vorba aceasta. De altfel, scrisul e pe locul doi, după viață, în ceea ce mă privește.
D: Ce părere aveți despre stresul acesta cotidian? Credeți că oamenii se mai bucură cu adevărat de lucrurile simple din viață?
V: E poveste cu stresul… Da, oamenii se prind singuri în niște chingi de dorințe, de „realizare”, ale carierei, ale banilor. Ar trebui pur și simplu să respirăm normal din când în când și să ne plimbăm în loc să alergăm după treburi. La teorie însă suntem tari, se știe.
D: Domnule Baghiu, interviul a ajuns la final. Vă mulțumesc! În încheiere, lăsați un mesaj pentru cititorii acestui interviu.
V: Și eu vă mulțumesc pentru interes! Celor care citesc interviul le mulțumesc, de asemenea, și le doresc să aibă parte în viață de magia vieții, adică de fericire, care apropo, nu e ceva la care trebuie să ajungi, ci mai curând ceva la care trebuie să fim mai atenți decât de obicei pentru că e întotdeauna foarte aproape de noi.
Sursă foto: Facebook
