O carte care îți trezește papilele gustative și olfactive. Te cucerește cu aroma cafelei și dulceața mierei, care predomină întreaga lectură. Este acel tip de roman straniu pe alocuri, acel stil exotic – japonez. Cu siguranță este un alt tip de lectură, o carte care se diferențiază. O carte care m-a atras nu datorită suspansului sau a intrigii, chiar dacă se pare în Japonia și-a cucerit notorietatea drept o carte de tip thriller.
Kadzukisa Fuka
se – ucigaș – aceasta este unica frază pe care o conține o scrisoare anonimă primită de către prietena lui Fukase. La prima vedere pare o glumă de prost gust. Apoi, după ce alți 3 prieteni ai lui Fukase primesc aceeași scrisoare (doar că ei sunt cei numiți “ucigași”) nu mai este nici o îndoială că se face referire la moartea unui prieten comun, Hirosava. Aceasta a survenită cu câțiva ani în urmă. Cinci prieteni plecați la munte. Unul din ei suferă un accident de mașină letal. Nimeni nu a fost considerat vinovat de cele întâmplate. Însă autoînvinuirea și părerile de rău îi vor urma pretutindeni pe cei patru, iar acum se pare, a mai apărut cineva care îi consideră vinovați. Cine răscolește trecutul? Și oare poartă cineva vina? Sau este vorba doar de învinuire la nivelul conștiinței și a părerilor de rău?
Începutul m-a dus cu gândul la Dostoievski (referire la “Crimă și pedeapsă”). Apoi, în multe pasaje parcă îl descopeream pe Murakami. O fi mentalitatea japoneză acel condiment special care face asemănarea dintre această carte și opera lui Murakami?
Mi-a plăcut încărcătura psihologică, acea goană a personajului central pentru aflarea adevărului, dar mai ales conștiința de sine și lupta interioară.
Dacă viața omului a fost una rea sau bună, vei înțelege aceasta, doar după moartea omului, așa cred eu. Câți oameni după moartea ta vor gândi “bine că am avut ocazia să-l cunosc”? Aceasta dă un sens existenței tale pe pământ.
