Recenzie „Clar de luna pe strada Nightingale” de Samantha Young

de | oct. 1, 2018 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Romantism

Imagini pentru moonlight on nightingale waySamantha Young a fost întotdeauna pe lista mea de preferate, alături de Penelope Douglas, Mia Sheridan sau Colleen Hoover. Evident, vorbim despre stiluri diferite, dar care reușesc să transmită emoție și dragoste. Încă de la prima carte din seria „Pe Strada Dublin” m-am îndrăgostit iremediabil de personajele pe care Sam Young le-a făurit și am vrut să mă cufund din ce în ce mai mult în acest univers creat de ea. M-a atins ideea de familie unită, de dragoste necondiționată și de iertare, indiferent de suferința creată în trecut.

„Clar de luna pe strada Nightingale” este ultimul volmul din această serie, dar marchează acest final într-un mod sublim. Dacă ați citit „Ecouri din stradă Scoția”, îl știți pe Logan, fratele mai mare al lui Shanon, care a făcut pușcărie pentru că a bătut aproape de moarte un iubit ce o rănea și care aproape a violat-o. Am interacționat putin cu acesta, dar mi-am dat seama de pe atunci că este un tip foarte ok, cu o mare durere în suflet, marcat de șederea lui în închisoare. M-a impresionat legătura dintre frați, dragostea ce și-o poartă și grijă unul față de celălalt. O carte extrem de frumoasă recomandată de prietenii de la Libris.ro.

Logan a ieșit și trebuie să încerce să se readapteze în societate. Totul este greu acum deoarece el are cazier și nimeni nu prea dorește să aibă ca angajat un fost pușcăriaș. Din această cauză, lui Logan îi este greu să găsească o cale bună pentru a continua, drept urmare bea mult și se culcă cu o femeie diferită în fiecare noapte. În momentele acelea de inconștiență uită ce a pătimit în ultimii 2 ani.

Grace este vecina lui Logan, cea veșnic deranjată de zgomotul pe care acesta îl face atunci când își aduce „prietenele” în vizită. La început nu se suportă, fac constant glume unul pe seama altuia și sunt ironici, dar deep inside, se plac super mult. Aceasta este foarte încăpățânată, cu replicile tot timpul la ea și i-a făcut față cu brio eroului nostru arogant. Atunci când viața lui Logan se schimbă brusc prin introducerea unui element nou, Grace nu are de ales decât să facă echipă cu Logan, lucru ce îi va apropia și îi va da ocazia acestuia să își arate latura pe care toți o știam, cea din spatele unei măști pline de suferință.

Imagini pentru moonlight pic

Laude peste laude pentru această carte, deoarece a încheiat seria perfect. A adus în prim cadru un cuplu foarte pasional, atât în sentimente cât și în certuri, care a reușit să își găsească echilibrul. Schimbarile survenite în viața lui Grace și Logan poate au fost la început mai greu de digerat, dar pe parcurs au realizat că acest lucru i-a adus împreună. Samantha Young merită toate uralele noastre.

Ce recomand? Epilogul. Este superb, amuzant, trist și pasionat. Îmi era atât de dor de toate personajele (mai ales de Nate și Cole) și acum putem să mai citim despre ei pentru ultima dată. O serie frumoasă, plină de mesaje de viață, cu o semnificație aparte pentru mine, pe care vă încurajez să o citiți.

Titlu: CLAR DE LUNA PE STRADA NIGHTINGALE
Autor: Samantha Young
An apariție : 2018
Editura: TREI
Nr. Pagini: 380
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2417

Alte recenzii de la Samantha Young:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni, 5 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments