Recenzie „Prințesa de hârtie #1” de Erin Watt

de | sept. 5, 2017 | Beletristică, Dragoste, Familie, Ficțiune pentru Adolescenți, Recenzii cărți

Viața mea e a mea. Eu o trăiesc. Eu o controlez.

   Sunt sigură că și tu te regăsești în aceste cuvinte, nu e așa? Stăpânul propriului destin, căpitanul vasului spre împlinirea visului ce îți însoțește fiecare minut al vieții…Total de acord, căci, până și eu am ajuns să devin cumva dependentă de această expresie. Doar că, cu timpul, am înțeles că viața nu este o simplă relație între tine…și tine. Din contră! Viața este o ecuație plină de necunoscute, care pot fi atât de diferite încât nici nu știu dacă ar putea exista criterii de clasificare precise.

   Simți că totul este sub control sau cel puțin ai această impresie, dar, dintr-o dată, apare acel element perturbator care îți schimbă total parcursul existențial, indiferent cât te-ai încăpățâna să crezi că totul în jurul tău este doar despre tine!

   Așa se întâmplă și în cazul Ellei Harper, protagonista romanului Prințesa de hârtie de Erin Watt, o tânără aflată în perioada adolescenței care se vede silită de circumstanțele apărute ca urmare a morții mamei ei să preia frâiele propriei existențe. Ce-i drept, modul în care alege să o facă, acela de dansatoare într-un club, nu este chiar cea mai bună soluție pentru ea, dar îi oferă certitudinea unui plus financiar.

   Cum elementul perturbator ține morțiș să apară, indiferent cât l-am ignora, în acest caz el se prezintă sub forma tutorelui legal al protagonistei, pe numele său Callum Royal, un om cu foarte mulți bani și cel care a fost cel mai bun prieten al tatălui Ellei, tată, pe care, evident, aceasta nu a apucat să îl și cunoască. De ce? Ei, asta descoperi tu în carte 🙂

   Cu toate că Ella nu este de acord în a intra pe teritoriul familiei Royal, se vede nevoită să accepte în cele din urmă noua poziție: o nouă casă, un nou liceu, oameni noi și…probleme noi!

   Oh, da! Probleme care încep de la cei 5 copii, toți băieți, ai lui Callum, care o văd pe Ella ca pe o intrusă ce le amenință echilibrul, banii, viața, reputația…cam tot, văduva tatălui ei care nu concepe să mai existe o altă moștenitoare și tot felul de colegi care au intenții ascunse.

   Dintre cei cinci copii ai lui Callum, cel care are un statut mai special în carte este Reed, pe care vei ajunge treptat să îl iubești, să îl urăști, să îl înțelegi, să îl urăști din nou…

   Personajele au o psihologie aparte, iar zidul de adolescentă independentă al Ellei se poate dărâma oricând din cauza unuia dintre băieți. Sau oare se vor dărâma alte ziduri? Intrigi, conflicte, sentimente, replici acide, toate formează un uragan gata să distrugă tot ce e în jur…Oare ce rămâne de făcut în această situație?

Îmi țin lacrimile sub control, fiindcă plânsul nu mă va scoate din coșmarul ăsta. Doar punând un picior în fața celuilalt voi reuși.

 

 

 

 

 

 

 

 

Titlu: PRINȚESA DE HÂRTIE #1
Autor: Erin Watt
An apariție : 2017
Editura: TREI
Nr. Pagini: 391
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2420

Alte recenzii de la Erin Watt:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

4 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Am citit cartea chiar in acest weekend. Superba! De abia astept continuarea…

Le-ai citit in engleza nu? Si eu:) A aparut si cartea 4, cea a lui Easton:)