Mereu mi-am dorit să găsesc un tărâm întunecat, dar totodată plin de lumină, negativ, dar posedat de umbra optimismului trecut, cu cărări întortocheate și versanți abrupți. Am găsit locul ăsta în volumul de debut al Mariei Folea, câștigător al concursului de manuscrise Herg Benet în 2013.
Am terminat acum ceva zile cartea și mă simt efectiv incapabilă din punct de vedere emoțional și psihic să citesc altceva. Încă mă simt captivă într-un joc sadic și murdar, capricios, parșiv și revoltător.
Cristi este personajul principal al romanului, care pare pe alocuri să iasă de sub tutela autoarei și să se transpună în locul ei, creionându-și practic singur destinul. Claudiu, vecinul protagonistului, merge într-o zi la acesta pentru a-l ruga să-i repare laptopul. Din vorbă în vorbă, cei doi ajung la concluzia că pe iubitele lor le cheamă exact la fel: Laura. Se creează o confuzie de tipul mindfuck aici, pentru că se pare că acest Claudiu dezvoltă treptat o pasiune pentru Laura lui Cristi. Pam-Pam!
Știu, Slowroom pare clasica poveste liniară și banală. În esență, pentru Cristi acest slowroom reprezintă mult mai mult decât o garsonieră dintr-un bloc alăturat; reprezintă evadarea lui, peștera sa întunecoasă și rece, micul său refugiu secret.
„timpul capătă alte dimensiuni aici. se comprimă până ajunge cât o pastilă pe care o înghit cu o gură de coniac. apa picură în chiuvetă şi între două picături orele se odihnesc.”
Aș vrea să conturez un rezumat mai precis al Slowroom-ului, dar ar însemna să fac un mare, mare deserviciu cititorilor, care trebuie să devoreze romanul acesta din scoarță în scoarță.
Slowroom-ul Mariei Folea e despre control și minciună, despre un adevăr decorat cu cele mai false podoabe, despre unicitatea cu care autoarea drămuiește o tensiune copleșitoare, care te anihilează cu fiecare pagină citită. Slowroom e un lift sadic care doar urcă, obligându-te să rămâi în eternitatea unor idei care formează cel mai fascinant și totodată morbid haos.
Alte recenzii de la Maria Folea:
