L-am cunoscut pe Andrei Cioată prin intermediul blogului său, unde își arată iubirea kilometrică față de tot ce înseamnă lumi între coperți. Romanul său de debut, Toate sfârșiturile sunt la fel, a venit cu o lopată în inima mea și a scos-o din rădăcini, punând cuvintele cu miros de scorțișoară ale autorului.
Cartea prezintă povestea lui Andrei, un tânăr complicat și diferit, unic prin maturitatea cu care privește viața încă de la o vârstă fragedă. Trăiește prin prisma visurilor sale și se hrănește cu dorința de a-și vedea cartea tipărită. Autorul se anihilează pe sine, rupe bucăți din propriu-i corp și le coase pe hârtie. La fel ca fiecare dintre noi, protagonistul cunoaște dragostea, ura și regretul. Inima lui pulsează pentru mama sa, pentru B. și Irina. Devine unul cu suferința când se vede nevoit să plece de-acasă și se îneacă în valuri de durere când vede că scrisorile către mama sa nu au niciodată un răspuns.
Cât despre autor, aș putea spune cu o sinceritate smulsă direct din vene că Andrei Cioată e unul dintre cele mai frumoase suflete din câte am cunoscut. E exact ca o lumânare; se arde pe sine pentru a-i lumina pe alții.
Am empatizat cu Andrei. Mult, poate prea mult. M-am atașat de B. și de Irina și plângeam și eu pentru mama lui. I-am simțit nevoile și plângerile zbătându-se în propriile-mi vene. De foarte mult timp nu am găsit în literatura românească contemporană un personaj atât de complex și de bine individualizat ca Andrei.
Deși ar suna probabil ca o ipocrizie, aveam așteptări imense de la Andrei Cioată, și, spre marea mea încântare, a reușit nu numai să le atingă, dar le-a și depășit. Am râs, am plâns și am suferit citind cartea lui, care m-a emoționat mai presus de cuvinte, deși nu-i vreo romanță siropoasă, no way! Dar am reușit să ating un prag de identificare cu personajul principal și probabil asta m-a făcut să trăiesc cartea prin toți porii, să smulg cuvintele cu brutalitate și să le atașez în partea stângă a creierului meu, acolo unde-s toate amintirile frumoase.
Și, da, chiar m-am gândit. Poate nu suntem amintiri, nu acum, dar va veni un moment, un timp, o eternitate, în care doar asta va rămâne din noi: niște amintiri crescute-n poze și albume, niște fantome care vor trece drept ‹‹au fost cândva și ei pe-acest pământ.››
Toate sfârșiturile sunt la fel e genul de carte pe care o citești nu fiindcă are o descriere drăguță și o copertă faină, nu. Toate sfârșiturile sunt la fel e cartea pe care o citești din dorința obsesivă de a evolua și de a deveni om într-un sens cât mai pur și adevărat.
Andrei, protagonistul, e reflexia pe care o privești dimineața în oglindă. Și cred cu toată ființa mea că Toate sfârșiturile sunt la fel e aidoma unei cărți primordiale și mai mult de atât, e începutul tău ca ființă umană. Și unde cartea se termină, începe viața.
Alte recenzii de la Andrei Cioată:
