Recenzie ”Me before you” de Jojo Moyes

de | mart. 7, 2016 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți

 Me before Jojo Moyes - Me Before You - you a reprezentat, mai presus de orice altceva, o călătorie în interiorul meu, o călătorie care m-a re-creat din ieri și din azi, din ce a fost și ce va fi. Nu numai că m-am regăsit în fiecare frază așternută poate anapoda pe hârtie, dar am simțit fiecare cuvânt. Și, ei bine, atunci când simți o carte cu adevărat – atunci știi că e cu adevărat un best-seller.

Când am terminat cartea, eram în lacrimi până la brâu. Nu mai știu nici acum cine sunt și care e rostul meu în lumea asta, atât de tare m-a marcat Me before you încă din primele pagini. Ce mi-a plăcut la nebunie a fost că povestea creată în interiorul paginilor e mai mult decât ficțiune, totul pare sincer, pur, adevărat, puternic și te izbește direct în inimă.

Protagonista, Louisa, e tipul femeii independente, cu capul pe umeri, care-și dorește cu disperare un job satisfăcător și o viață lipsită de griji. În peisaj apare Will Traynor, un tânăr cu un trecut briliant, cu o carieră superbă în lumea afacerilor, dar care, în urma unui accident rămâne paralizat aproape în întregime.

Când s-au cunoscut cei doi, n-a fost dragoste la prima vedere, nu, în niciun caz. Aporape se urau. Cred că asta a fost ce m-a atras cu adevărat la carte; poveste de dragoste a lui Will și Louisa nu e perfectă, este învinețită de palmele vieții, care în loc să-i despartă, îi apropie mai tare. Însă care ar fi șansele ca cei doi să se iubească până la adânci bătrâneți, fiind bântuiți de umbrele negre ale prejudecăților din societatea modernă?

“All I can say is that you make me… you make me into someone I couldn’t even imagine. You make me happy, even when you’re awful. I would rather be with you – even the you that you seem to think is diminished – than with anyone else in the world.”

Am citit Me before you dintr-o suflare și cred că e una din cărțile care (cu mult, mult, mult, foarte mult noroc) va fi pe lista de lecturi obligatorii școlare, nu numai în România, ci peste tot în lume. De curând am aflat că romanul va fi tradus și la noi și i se va face chiar și o ecranizare cu Emilia Clarke în rolul principal. Cred că Me before you merită să fie citit nu ca pe un roman de ficțiune, ci ca pe o lecție de viață atât de profundă, încât ți se imprimă cu cerneală permanentă pe suflet. Și mă bucur enorm că Me before you are și un sequel,  After you, pentru că acțiunea merita să fie continuată și povestea dusă la bun sfârșit.

Me before you este ca o gură de aer proaspăt în literatura young adult și te învață că niciodată nu realizezi cât de importantă e lumina până când nu îmbrățișezi întunericul și devii unul cu el. Jojo Moyes surprinde în romanul ei o definiție sublimă a iubirii, presărată cu durere, romantism, adevăruri crunte, teribilism și sinceritate. Și mai presus de orice, te învață că dacă încă te doare, înseamnă că trăiești cu adevărat.

 

Titlu: ME BEFORE YOU
Autor: Jojo Moyes
An apariție : 2012
Editura: PENGUIN BOOKS
Nr. Pagini: 528
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3357

Alte recenzii de la Jojo Moyes:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments