Screenshot
Sam și Nisha trăiesc probabil cel mai prost moment din viața lor.
Ele nu se cunosc; nu încă; însă amândouă cred cu convingere că apogeul decăderii lor este aici. Mai jos de atât nu pot ajunge.
E momentul să înceapă să se ridice, deci.
Dar cum să facă asta când toate certitudinile lor se destabilizează și nu găsesc pe nimeni care să le susțină?
Sam este o familistă convinsă dar se luptă cu morile de vânt: soțul casnic căzut în depresie; fata lor de nouăsprezece ani, Cat, care oscilează mereu între rebeliune adolescentină și maturitate stângace; șeful Simon care pare să îi fi pus gând rău, hăituind-o la fiecare mișcare; nici câinele nu o mai ascultă, de care e nevoită să aibă grijă tot ea!
Nisha Cantor, pe de altă parte, trăiește o viață “perfectă”, soțul ei bogat îi oferă totul.
Ea trebuie doar să fie alături de el, să poarte vestimentații speciale, să își păstreze imaginea fizică impecabilă, să nu refuze nimic, să nu aibă opinii contradictorii, să nu se miște, să nu clipească, să nu respire fără încuviințarea lui Carl.
Apoi, într-o zi, drumurile lui Sam și ale Nishei se intersectează, tocmai într-o sală de fitness.
După antrenament Sam trebuie să meargă pe teren, să convingă patru potențiali clienți să semneze noi contracte cu firma de printing, unde lucrează. Doar că nu știa de ultima modificare de orar care anticipă întâlnirile cu câteva ore, așa că se grăbește să iasă cât mai repede, pentru a se întâlni cu colegii ei.
Și Nisha părăsește sala val-vârtej, după ce un apel de la soțul ei îi provoacă un semi-atac de panică.
În toată îmbulzeala asta, în vestiarul unei sălii de fitness, ele își schimbă rucsacul din greșeală, fiecare luând cu ea o bucățică din viața celeilalte.
Când ajunge la duba colegilor de servici, Sam este șocată să constate că în rucsacul ei (care nu este al ei), în loc de balerinii ei negri comozi, potriviți pentru baterea trotuarelor și negocierea ofertelor de imprimare, rucsacul acesta conține o pereche de pantofi decupați Christian Louboutin din piele de crocodil de un roșu șocant.
Va trebui să meargă la toți acei clienți încălțată cu așa ceva. Nu se anunță nimic de bun augur…
Nisha, pe de altă parte, este la fel de șocată să constate că pantofii ei Louboutin roșii, din piele de crocodil, nu sunt în rucsac, așa că este nevoită să meargă la întâlnirea cu soțul ei în halat de baie și în șlapi.
Doar că întâlnirea cu soțul este “o cursă”. El nu vine. De fapt îi transmite un mesaj indirect, că totul s-a terminat și ea este înlăturată ca un simplu obiect, așa cum a fost mereu în viața lui de până acum.
Nu se anunță nimic de bun augur…
După toată această introducere tragic-comică, le urmărim pe cele două femei cum încearcă să depășească fiecare obstacol ce li se pune în față, ca un joc de cuvinte încrucișate. Cum rezolvă unul, cum altul așteaptă să fie rezolvat. Nu sunt puține și nu sunt ușoare.
Obstacolele sunt din ce în ce mai greu de suportat. Una se luptă cu ele din cauza posesiei pantofilor, cealaltă din cauza lipsei lor.
Se împletesc multe elemente când ale reușitei, când ale eșecului.
Deși cele două femeie reușesc cu chiu cu vai să treacă peste fiecare zi, viitorul zilei de mâine pare să fie și mai incert.
Sam poartă pantofii la întâlniri, impresionează clienții (nu pe toți în mod plăcut) dar viața ei continuă să se deterioreze fulgerător.
– Ce s-a întâmplat la Framptons?
– Poftim?
– Cu Framptons de ce nu am semnat?
Ea tocmai adusese în firmă contracte în valoare de un sfert de milion de lire și el vrea să discute de unul mic care n-a ieșit?
Simte că i se taie respirația, se poticnește în propriile-i cuvinte, iar el se sprijină de tocul ușii. Oftează.
– Cred că trebuie să stăm de vorbă.
– Ce? De ce?
– Pentru că m-au sunat de la biroul lui Michael Frampton. El a spus că te-ai dus beată la întâlnire.
Ea se holbează la el uluită.
– Tu vorbești serios? Dumnezeule!
Simon își vâră mâinile în buzunare și își înclină ușor pântecele înainte. Face des asta când stă de vorbă cu femei.
– Dumnezeule mare, bărbatul ăla. Nu eram deloc beată. Mi-am încurcat rucsacul cu cineva înainte de muncă și a trebuit să port niște pantofi cu tocuri înalte care nu erau ai mei și podeaua era denivelată în zona de încărcare și eu…
Nisha pornește în căutarea pantofilor, pentru că fără ei Carl nu va încheia într-un mod plăcut povestea lor dar se dovedește a fi o sarcină aproape imposibilă ținând cont că ea nu mai are decât hainele de pe ea, la propriu.
Privirile curioase ale oamenilor din jurul ei devin insuportabile. Nisha este obișnuită să fie privită – a atras mereu atenția-, dar pentru că este în formă și frumoasă, și privilegiată. Privirile astea, vede bine, debordează de milă, sau precauție, sau chiar repulsie. “Ce-i cu nebuna asta în halat de baie?” Trebuie neapărat să facă rost de niște haine.
Foarte ingenios tot acest scenariu ales de Jojo Moyes care știm că este deosebit de talentată în a împrumuta subiecte sau intrigi comune și arhi-cunoscute (cine nu a auzit cel puțin o dată de faimosul schimb “de valize” neintenționat sau de ghinionul absolut al personajului principal care merge din rău în mai rău, până la absurd?); ea, ia așadar aceste subiecte pe care le-am mai văzut, auzit și urmărit și le transformă în ceva unic.
Unic dar extrem de simplu. Simplitatea face toată intriga să fie credibilă, acceptată și împărtășită.
Am mai auzit de schimbul de valize dar de schimbul de pantofi nu am mai auzit – ceva unic.
Să fim serioși, cât de mult poate să îți schimbe viața o pereche de pantofi?
Uite că poate, mai ales dacă ea ascunde o rețea de secrete inimaginabile!
Pe cât de inimaginabile, pe atât de simple, reale și cunoscute.
Dar tocmai când totul pare un haos absolut, când ai impresia că nimic mai rău de atât nu se poate întâmpla, ia uite că fix atunci: viața îți mai dă o șansă!
Alte recenzii de la Jojo Moyes:
