Recenzie „Amintiri din viitor” de Andreea Russo

de | iul. 26, 2016 | Beletristică, Dragoste, Literatura Română, Recenzii cărți

Auzisem de Amintiri din viitor de multă vreme, dar, cum fac eu, m-am încăpățânat să o citesc. Numai păreri bune peste tot, pur și simplu nu puteam să concep că există o carte care să fie numai lăudată. Exagerați cu toții, mi-am spus atunci. M-am înșelat, îmi spun acum.

Andreea Russo e o tânără autoare din Republica Moldova, pe care o urmăream de mult pe rețelele de socializare și am remarcat cât de frumos gândește. Cât de real. A debutat cu Amintiri din viitor la editura Bestseller, în anul 2015.

Când mi s-a oferit așadar oportunitatea de a citi Amintiri din viitor, n-am mai refuzat. Mă împotrivisem prea mult timp dorinței de a citi acest roman, și am cedat, așteptându-mă să îmi plâng dezamăgirile legate de el la final.

Am desfăcut entuziasmată coletul primit, și coperta Amintirilor m-a izbit precum izbește un val malul oceanului. Atâta puritate concentrată în doi ochi frumoși, de copil. Ina Moroșanu, cea care s-a ocupat de coperta volumașului, a făcut o treabă grozavă, clar.

Amintiri din viitor nu e despre fericire. E despre iubire. Și de cele mai multe ori, iubirea și fericirea au direcții opuse. E despre lacrimă și curaj, despre o lume crudă, rece, meschină și hedonistă, despre puritatea unui spirit printre reputații pătate de orgolii și neputințe.

Am ajuns într-o lume paradoxală, o lume în care, în pofida faptului că putem auzi, vedea și vorbi, suntem surzi, orbi și muți.

Ni se prezintă povestea lui Mir, un tânăr anormal prin normalitatea lui, am zice. Mir e diferit; deși trăiește în prezent, toate amintirile, visele, coșmarurile lui sunt în viitor. Nu un clarvăzător, dar un anormal, așa se crede el. Mir e de fapt doar diferit, și în societatea contemporană, a fi diferit e și binecuvântare și blestem. Ce faci atunci când nu trecutul te vânează, ci viitorul? Ce faci când știi cum arată Sfârșitul, l-ai văzut, l-ai simțit curgându-ți prin fiecare venă ca mai apoi să te resemnezi?

Suntem o simplă bucată de carne ce tremură și plange continuu, iar în loc de sânge prin venele noastre curge groaza.

Mir învață să trăiască cu acest blestem, învață să-l ia ca atare și să-și accepte viitorul fără a încerca să-l schimbe. Un personaj rotund, complex, tridimensional, în care m-am regăsit ciudat de mult și cred că nu sunt singura. Un adevărat reprezentant al generației sale, un tip care zâmbește mai mult decât toți și e mai trist decât toți ceilalți la un loc. Inteligent încă din copilărie, Mir învață să trăiască precum un om normal, anexându-și abilitatea de a vedea viitorul propriului eu, încercând să accepte ce i-a fost dat.

Am plâns și am râs. A fost întuneric și a fost lumină. Amintiri din viitor m-a făcut să suspin și să țip, m-a făcut să reformulez întrebările la care mă plângeam că nu găsesc răspuns. Existăm, dar trăim cu adevărat? Amintiri din viitor e povestea unui personaj care speră și se resemnează, care iubește cu toate ființa. Amintiri din viitor e despre acceptare, despre dorință, despre cum, uneori, ne trezim cu amnezie și tot ce vedem e ziua de mâine. Suntem, dar parcă nu e de ajuns. Am fost, dar iată că am rămas. Vom fi, dar tot vom pieri.

Titlu: Amintiri Din Viitor
Autor: Andreea Russo
An apariție : 2015
Editura: BESTSELLER
Nr. Pagini: 130
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: / 10
Vizualizari recenzie: 7514

Alte recenzii de la Andreea Russo:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments