Profira Sadoveanu a fost fiica lui Mihail Sadoveanu, prozatoare și poetă română. S-a născut înla 21 mai 1906, la Fălticeni, și a decedat la 3 octombrie 2003, la București. Pe lângă activitatea ei literară s-a implicat și în film, fiind scenaristă și uneori în colaborare cu cumnata ei, Valeria Sadoveanu, a tradus din opera lui A.P.Cehov. A.N.Ostrovski, K.D.Usinski, H. de Balzac.
Cartea de față, Mormolocul, descrie copilăria Profirei, alături de tatăl ei, alături de prietenii și familia ei. Romanul Profirei este zguduitor prin duioșia lui.
Ea se apropie de cititor, îl îmbrățișează cu cuvintele, cu metaforele, cu modul său stilistic de a înflori sincer totul pentru că, de fapt, aceste înflorituri nu sunt minciuni, sunt, mai degrabă, simplele descrieri ale locurilor copilăriei sale, așa cum erau ele de fapt, așa cum le vedeau ochii ei de copil, așa cum le percepea ea în timp ce trăia în acele locuri, alături de tatăl ei, alături de familia ei, de prietenii săi dragi și de tot ce iubea ea, pentru că ea iubea tot ce se afla acolo. Mărul cu mere de vară, vișinii, merii, nucii, iarba, margaretele, pe bunica, jocurile, cărțile.
Această carte este, în primul rând, sursă de autenticitate. Memoriile, momentele copilăriei povestite atât de frumos și de autentic de către Profira te fac să te gândești cu adevărat la ceea ce a simțit și trăit ea. Nu dorește să înflorească, să dea un alt aer sau să schimbe după plac personajele povestirii.
Originalitatea ei nu constă în dorința de a se face mai bună decât ceilalți, mai spectaculoasă, mai specială decât ceilalți. Originalitatea ei este tocmai simplitatea și sinceritatea ei cu care redă totul, cuvânt cu cuvânt, sentiment cu sentiment, emoție cu emoție.
Profira iubește ceea ce descrie și se vede că acea perioadă din viața ei, copilăria pe care o descrie a fost perioada care a format-o în sens pozitiv, a format-o ca om.
În carte este povestită copilăria ei, de la fricile și până la bucuriile trăite.
Profira simte iubire chiar și față de prigonitorii săi și regretă când cei în nevoie nu pot fi ajutați de ea. Regretă când aude orbul din drum că cere ajutor și că nimeni nu i-l oferă. Merge în casă, își unge o felie de pâine mare cu unt și o duce orbului. Da, ea nu mănâncă, însă se satură cu faptul că l-a ajutat pe orb, cu recunoștința și bucuria din ochii albi ai săi.
De la descrierile frumoase, poetice, până la adevăratele lecții din carte, totul prinde contur în autenticitate și simplitate.
Această carte a apărut în anul 1993, sub același titlu, nefiind înscrisă pe GoodReads. Cred că merită să revină în atenția cititorilor.
Alte recenzii de la Profira Sadoveanu:
