Pascal Bruckner revine cu întrebarea care, la un moment dat, fie că vrem sau nu, ajunge să ne subjuge, inoculându-se prin labirintul gândurilor noastre, dansându-și peste trotuarele zilelor noastre îndoielile și nostalgiile înșelătoare.
Mai există căsătoria din dragoste? Într-o lume aflată într-o expansivă și copleșitoare goană după lux și capricii, întrebarea aceasta, fără a cădea în patima dulcegăriilor siropoase, ar trebui să ne frământe pe toți, nu neapărat doar în sensul senzorial, ci într-o împletire între senzorial, rațional și instituțional, adică în tot ceea ce reprezintă legarea a două vieți, atât prin uniune civilă, cât și religioasă.
Pascal Bruckner, în binecunoscutul său stil, etern tăios, pricepându-se de minune să întoarcă subiectul pe absolut toate părțile, dă dovadă de echidistanță, dar mai ales de îmbinare a omului contemplativ și fin observator a tot ceea ce se întâmplă în jur cu omul-filosof care știe ce bisturiu i-se potrivește actualei societăți umane.
Învârtind problema căsătoriei, dar mai ales a motivelor uniunii matrimoniale, Bruckner reușește să adune un cocoloș de paradoxuri ale trecutului și prezentului, pe care, pentru a le face cumva mai maleabile și mai comprehensibile publicului larg, le netezește și apoi le feliază în porții de gândire filosofică, mânuind penelul cugetului cu o dibăcie care ne strecoară sub cochilia minții fiecare ungher al acestui fenomen.
De la căsătorii reușite la căsătorii separate, de la avorturi la divorțuri, de la bătăi și certuri conjugale la armonia serafică a octogenarilor care mergând liniștiți pe stradă încă se țin de mână, filosoful francez ne poartă între interogări provocatoare și poteci pe care, dacă le-am străbate cu îndrăzneală, am putea găsi în spatele izbăvitoarei portițe de scăpare izbăvitorul răspuns.
Între nevoia de adrenalină, setea de sfidare și beția efemerei virilități, pe deoparte, iar pe cealaltă parte de statornicie, sinceritate chiar și în fața eșecului și adaptarea reciprocă a celor doi parteneri în funcție de calitățile și defectele partenerului, se duce întregul plan de lămurire încercat de Bruckner.
O carte care, deși la prima vedere pare doar o biată broșură, în realitate ea este cu mult mai mult de atât. De ce? Citiți-o și veți afla.
Lectură plăcută!









