Recenzie ”Coroana celor trei. Cartea întâi” de J. D. Kinehart

de | mart. 4, 2017 | Beletristică, Cărți pentru Copii, Fantezie, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Prin Coroana celor trei. Cartea întâi, Editura RAO ne trimite în lumea fantastică a poveștilor pentru copii. Deși acest volum se adresează, în mare, copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, lumea fantastică adresată copiilor ne prinde și pe noi, adulții, în mrejele ei.

Profeția Toroniei ne aruncă într-o călătorie magică unde copiii devin salvatorii unei lumi, iar teroarea poate fi abolită doar cu ajutorul abilităților naive ale copiilor de a crede într-o lumea dreaptă, în adevărul și dreptatea văzută prin ochii lor.

Kalia, vrăjitoarea batjocorită de regele Brutan, se trezește în postura de unealtă ce dă startul unei profeții ce prezice moartea regelui. Astfel, dă naștere celor trei tripleți, al căror tată este însuși regele Brutan, tripleți care își vor ucide tatăl, astfel punând capăt tiraniei și aducând pacea în regatul Toronia.

Regele va avea tripleți. Ei își vor ucide tatăl și vor conduce în locul lui.

Pentru a le salva viața tripleților, Kalia cu ajutorul vrăjitorului Melchior, îi trimite pe cei trei, Tarlan, Elodie și Agulphus, în trei direcții diferite, trei regiuni a căror identitate nici însăși Kalia nu o cunoaște. Iar, cu ajutorul unei vrăji, nașterea tripleților este pusă sub semnul morții care i-a luat înainte de a vedea lumina zilei.

Treisprezece ani mai târziu, găsim aceeși Toronie sub asediul războaielor, foametei și decăderii. Aceleași trei stele încă prevestesc din înaltul cerului venirea tripleților pe lume. În această lume îi vom descoperi și noi pe copiii profeției. Dintre toți, prințesa Elodie pare că a fost cea mai norocoasă.

Trei stele pentru trei copii, exact așa cum a prezis profeția.

Crescută de contele Vicerin, Elodie a știut dintotdeauna povestea vieții sale și faptul că destinul ei este să ajungă pe tronul Toroniei. Știe de asemenea că tatăl ei va urmări să o ucidă încă din prima clipă când o va vedea și puțini sunt cei care-i cunosc cu adevărat identitatea. Tridentul, armata rebelă ce urmărește îndeplinirea profeției, îi va aduce însă, atunci când o răpește din teritoriul Vicerin, noi informații din propria-i poveste și vestea că mai are doi frați.

Agulphus, a fost vândut de către apărătorul său, trupei de acrobați Tangletree. Însă, nu-și plânge soarta. Este înconjurat de prieteni și talentul său de contorsionist îl face atracția trupei. Același talent însă îi atrage atenția și Reginei Magritt care, dezgustată, îl aruncă în Pivnița din Cer. Aici, Gulph, se împrietenește cu Nynus, prințul pe care tatăl său, Brutan, de frica profeției, l-a închis încă de când avea șase ani în întunecata pivniță. Gulph, care nu-și cunoaște povestea, va fi cel care va pune prima rotiță a profeției în funcțiune.

Tarlan, de asemenea, nu-și cunoaște adevărata poveste. El a fost crescut în pustietate de vrăjitoarea Mirith. S-a împrietenit cu creaturile thorrod, păsări cât dragonii, a căror limbă se pare că o poate vorbi, și a dus o copilărie dură, dar frumoasă. Mirith a fost o persoană de nădejde care a avut, în limitele puterilor, grijă de el. Realitatea îl lovește dur atunci când Mirith moare, iar el, respectând ultima dorință a vrăjitoarei, pornește în căutarea lui Melchior.

Acestea sunt primele evenimente ce dau startul îndeplinirii unei profeții aducătoare de pace. O pace care nu poate fi obținută fără vărsare de sânge, fără luptă și fără curaj. Tarlan, Gulph și Elodie sunt copii curajoși, cu inimă curată, însă doar niște copii. Cum ar putea ei oare să fie protagoniști într-o profeție de o asemenea importanță? Iar Limmoni, ucenica lui Melchior, ne spune că vrăjitorul a dispărut fără urmă cu mult timp în urmă. Cine să-i mai ghideze pe cei trei în luptă, dacă vrăjitorul Melchior nu e de găsit?

J. D. Kinehart făurește o poveste pentru copiii de lângă noi, dar și pentru copiii din noi. Un basm unde ia naștere magia, creaturile întunericului ies la lumină, lumea trebuie să fie salvată, iar copiii devin eroi, așa poate fi definită Coroana celor treiCartea întâi.

Știind că este o poveste pentru copii, am pășit sceptică. Nu pot spune cu exactitate cum îmi imaginam poveștile pentru copii, poate cam ca desenele animate precum Doctorița Plușica sau Sponge Bob. Însă clar nu mă așteptam la zombi, fantome și război. A fost deci o lectură care mi-a făcut plăcere. O poveste pe care am adorat-o de la prima până la ultima pagină.

Măsoară lumea și o vei stăpâni.

Titlu: COROANA CELOR TREI. CARTEA ÎNTÂI
Autor: J. D. Kinehart
An apariție : 2016
Editura: RAO
Nr. Pagini: 383
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3421

Alte recenzii de la J. D. Kinehart:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 20 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments