Balanța puterii este întocmai ca un resort ce vine să stabilizeze lucrurile când avalanșa de evenimente se lasă pradă inerției. În acest al treilea volum al seriei Alina Marinescu, cititorii au parte de normalitate, o normalitate în stil Elite, bineînțeles. Sentimentele Alinei capătă o stabilitate și își găsesc un ”culcuș”.
După ce am fost nevoiți să ne despărțim de Alex, acum a venit vremea să învățăm să trăim fără el. Au trecut șapte ani de la tragicele evenimente în care moartea și-a întins brațele de caracatiță și au despărțit cuplul năbădăios. Șapte ani de răceală, durere mocnită, suferință. Șapte ani de singurătate care au făcut-o pe Alina să-și depășească limitele și să devină un agent operațional desăvârșit.
Monicăi Ramirez, de asemenea, i-au trebuit 125 de pagini pentru a ne lăsa să tragem cu ochiul și să-l zărim pe dragul nostru Alex Therein. Deși știam încă din finalul volumului doi că moartea lui Alex a fost doar o înscenare pusă la cale de șefii Elite, nu m-am așteptat să dureze atât până să se hotărască a noastră Monica Ramirez să îl aducă din nou în lumina reflectoarelor. Mda, de parcă chiar îl adusese. Ne-a lăsat să-l vedem doar cât să nu-l uităm. Dar noi tot l-am uitat. Nici nu aveam cum altfel când în peisaj apare controversatul agent operațional al CIA, Marius Stephano.
Drumul către pace și iubire nu putea fi găsit decât în brațele lui și știa că o să-i aparțină pe vecie. Dar nu aveau nicio șansă să fie vreodată împreună. Dulce deznădejde. Așteptase toată viața să simtă ce simțea acum. Cât de ironic că bărbatul în stare s-o facă să simtă toate acele lucruri era un spion trimis s-o vâneze.
Dureros cum sentimentul de liniște și apartenență își revendică statutul tot în preajma persoanelor care ne vor răni. E ca și cum am avea o busolă stricată care în loc să ne ducă spre Nord, ne atrage spre Sud în ciuda imaginii arătate. După atâta timp, Alina își simte din nou bătăile inimii. Ironia sorții face ca situația să se identifice cu cea din trecut, ca și cum istoria s-ar repeta. Luată în vizor de CIA pentru desele ei apariții în preajma celulelor Al’Qaeda, Marius Stephano este trimis pe urmele Alinei. Scopul este acela de a-i afla identitatea, seducând-o. Ceea ce îi ia pe nepregătite pe cei doi constă în chimia și scânteia ce se aprinde încă de la primele priviri.
Acum înţelegea că cea mai mare dovadă de dragoste nu era să iubeşti pe cineva pentru ceea ce era, ci tocmai în ciuda a ceea ce era. Şi ştia că ea avea să-l iubească mereu necondiţionat, o dragoste dulce-amăruie ce nu avea nevoie de explicaţii ori iertare.
În Balanța puterii, Elite este amenințată cu restructurarea, Al’Qaeda reprezintă marea amenințare a lumii, iar CIA se alătură grupului prestigios ultra secret, Elite. Ce este și mai surprinzător decât faptul că Alex trăiește și este trimis într-o misiune de importanţă maximă? Trădarea noastră. Cât de repede putem să-l dăm uitării odată ce în peisaj apare Marius. Însă cum să nu-l admirăm când atât el cât și Alina sunt pe aceeași undă, când inimile lor bat la unison și, mai ales, cum să nu-l îndrăgim când vedem că eroina noastră în sfârșit și-a găsit liniștea!?
V-am mai spus că seria asta este bestială? Și v-am mai spus că nu știu de ce mie mi-a luat o veșnicie până să mă apuc serios de ea? V-am mai spus. Și o să vă mai spun. Mai am alte trei volume la dispoziție pentru a mă desfășura.
-De ce să cerem luna de pe cer când ne putem mulţumi doar cu stelele?
Până la următoarele volume vă spun că Balanța puterii este fericirea pură din mijlocul acțiunii. Dacă în Asasin la feminin ne mândream că putem fi obiectivi, iar în Identități secrete ne identificam în durerea și suferința protagoniștilor, în Balanța puterii suntem stabili emoțional. Bătăile inimii ni se întețesc, iubim din nou, iar fiorii dragostei ne dau palpitații pure. Alina este mai mortală și mai reală ca niciodată.
Dar cum liniștea vine doar după furtună, mă întreb ce se ascunde la adăpostul întunericului? Cu ce nou plan de distrugere va veni Elite? Şi cum pot scăpa eroii noştri cu viaţă când au o cârtiţă în propriul „buncăr” ce vrea cu tot dinadinsul să-i aducă spre pierzanie?
Îi putea vedea, dar după expresiile lor, ei nu o vedeau pe ea.
- Sunt aici… e o podea foarte frumoasă. Cred că o să mai stau puţin, spuse cu vocea slăbită.
Jason apăru lângă ea şi se lăsă în genunchi.
- La naiba, eşti rănită şi n-ai spus nimănui?
- Glonţul n-a pătruns… doar m-a zgâriat, încercă ea să se ferească din calea degetelor lui.
- Mai taci din gură, spuse el, ridicându-i tricoul.
Alina oftă.
- Nici măcar n-a fost în stare să facă o treabă decentă… doar m-a zgâriat…
Alte recenzii de la Monica Ramirez:
Imi este si teama sa mai citesc 😉 . Sper sa imi iau seria si nu vreau sa stiu multe amanunte.
Îţi înţeleg teama. Mie îmi e frică să citesc următorul volum. Nici nu mă îndrăgostesc bine de un personaj că iese din peisaj şi, culmea, apare altul şi mai bun „de îndrăgosteală” decât celălalt :)). Oricum diversitatea de la un volum la altul te ţine cu adevărat în priză şi oricât ai crede că dezvălui într-o recenzie, niciodată nu sunt suficient de aproape de întregul amalgam de evenimente. 😉