Recenzie „Chiparosul trist” de Agatha Christie

de | iun. 12, 2017 | Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți

Dacă vreodată nu ai poftă de citit, abordează o carte redactată de Agatha Christie și imediat ți se va trezi instinctul literar. Scriitoarea este ca un izvor nesecat de inspirație, iar modul în care îl portretizează pe Hercule Poirot este de-a dreptul inegalabil. În această parte, prestația sa este cu adevărat impecabilă, ca de fiecare dată, iar simțurile sale ascuțite dezleagă misterul unei crime complicate.

Elinor Carlisle, o tânără diafană, rațională și răpitor de frumoasă, este pusă în fața unei eveniment nefericit. Aceasta este condamnată la moarte de către curtea de justiție, întrucât este principala suspectă în cazul morții lui Mary Gerrard. Moartea ei este pusă pe umerii lui Elinor pentru că se pare că ea era cea mai îndreptățită să o ucidă dintre toți.

Motivele sunt variate și ușor de captat. Marry a reușit să-i răpească inima marii ei iubiri din copilărie, care era și actualul ei logodnic, Roderick Welman, alias Roddy (așa cum îi plăcea să-l alinte) și a reușit să intre și în grațiile mătușii sale, Laura Welman, care și-a dorit din toată inima să-i lase o parte din avere, însă nu a apucat din cauza morții subite și a lipsei unui testament. Cu toate acestea, Elinor îi respectă ultima dorință și îi oferă o sună frumușică, însă să fie ea pe atât de bună și generoasă cum dorește să pară?

În ciuda comportamentului binevoitor, în interiorul lui Elinor liniștea era surpată de invidia pentru Marry Gerrard. La un moment dat, chiar i-a dorit moartea:

Da, am urât-o… Da, am vrut să moară… Da, în tot timpul acela, când făceam sendvișurile, mă gândeam cum ar fi dacă ar muri.

Dorința aprigă i-a fost îndeplinită, însă cu ce preț?

În sală de judecată, simțindu-se singură și vinovată, Elinor avea o singură persoană care mai credea în nevinovăția ei. Cel care credea acest lucru va fi și persoana care-l va solicita pe detectivul Hercule Poirot să se interpună între ea și spânzurătoare. Rămâne de văzut dacă o va salva și dacă misterul va fi elucidat.

Acestea fiind spuse, nu trebuie să omiți această carte din repertoriul arhicunoscutei scriitoare Agatha Christie. Îți delectează simțurile și te detașează de lumea reală, captându-te într-una fictivă și misterioasă.

Spor la citit!

Titlu: CHIPAROSUL TRIST
Autor: Agatha Christie
An apariție : 2011
Editura: RAO
Nr. Pagini: 250
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2804

Alte recenzii de la Agatha Christie:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Giurcanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 9 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Giurcanu aici. Cristina Giurcanu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
"Well, you know what they say: If you don't have anything nice to say about anybody, come sit by me."
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments