Răul sub Soare – povestea în care nimic nu e ceea ce pare, și care ne spune că trebuie să fim mai agili în privința identificării adevăratului rău.
E prima mea carte citită de la Agatha Christie, nefiind o împătimită a genului polițist în cărți, îl gustam mai mult în filme și seriale. Asta până acum, când m-a surprins rapiditatea cu care am finalizat romanul și senzația de suspans oferită la cote destul de mari.
Pe Hercule Poirot și stilul lui, bineînțeles că-l știam din filme, dar experiențele sunt diferite.
Este romantic, într-adevăr, aprobă Hercule Poirot. Este liniștitor. Marea este albastră. Dar uitați, domnișoară Brewster, că răul există peste tot sub soare.
Cu această afirmație, Hercule Poirot, versat într-ale muncii sale de fin detectiv, oferă cititorului posibilitatea de a specula pe urma a ce va urma să vină, în acel decor estival, în golful Leathercombe, un loc exclusivist și destul de ferit de mulțime.
Nici în propriul concediu, detectivul nostru nu va avea pauză de la descurcarea ițelor unei crime, dar lucrul ăsta nu pare să-l afecteze, anticipând deja că acel loc e perfect pentru comiterea unei crime.
Povestea se deschide cu o discuție despre prezența răului în lume.
Discuție la care vor lua parte câteva dintre personajele bine alese și amplasate, de vârste și categorii sociale diferite, care au venit să caute liniște și relaxare, în stațiunea Devon, în locul perfect, unde fiecare știe câte ceva despre ceilalți, după perioada de acomodare.
Un cuplu de americani de vârstă mijlocie, un cuplu de englezi tineri, un fost maior cu povești interminabile despre India, un reverend văzut de ceilalți ca fanatic, o tânără atletică cu voce de bărbat, o creatoare de modă londoneză, o tânără adolescentă care ar vrea să-și vadă mama vitregă moartă și, bineînțeles, femeia fatală – Arlena Stuart, care vine la pachet cu un soț și o fiică vitregă. Aceste personaje vor intra în vizorul lui Poirot, un mare cunoscător al naturii umane.
Dar cel mai intrigant personaj și care va stârni vâlvă printre acești vilegiaturiști, va fi Arlena, fostă actriță, devoratoare de bărbați, și o amenințare mare la adresa soțiilor. Toți de pe insulă o vor cataloga drept un prădător, și răul cel mai mare, mai puțin Poirot, care va intui că va fi prada perfectă.
Atmosfera de vacanță va fi dată peste cap de apariția cadavrului Arlenei pe plajă, într-o senină zi de vară.
De aici încolo, vom pătrunde în miezul problemei, cu detectivul-minune aflându-se la cârma anchetei. Toți vor părea suspecți, dacă stăm să le analizăm personalitățile, în același timp, toți vor avea un alibi.
Să mai adaug că dintre cei enumerați, unul era amantul victimei.
Pot spune că am intuit vinovatul pentru puțin timp, apoi m-au buimăcit ipotezele noi introduse de autoare, când credeai că te-ai prins de treabă. Asta e ce face ea, de aceea sunt atât de citite cărțile din seria Hercule Poirot, bănuiesc.
Dar ceea ce m-a impresionat a fost modus operandi al criminalului. Nici dacă-mi storceam creierii, nu ajungeam la acea concluzie. 😊
Poate sunt atât de impresionată, cum nici nu am mai citit până acum ceva de Agatha, și tare cred că o să trec pe listă autobiografia ei, că știam că ar exista. Vreau să descopăr mai mult din felul cum gândea cea supranumită Regina Crimei. Poate așa, voi ajunge să identific mai bine, vinovații zilei.
Alte recenzii de la Agatha Christie:
