Pactul însângerat. Înlănțuit în infern de Mihai Ioanin m-a scos din zona mea de confort. M-a aruncat într-un carusel nebun al versurilor, aruncând într-un cânt războaiele legendare ale nemuritorilor din Olimp. Transpusă în versuri năucitoare, într-un ritm alert ce are menirea de a te ridica în văzduh ca mai apoi să fii admirat în cădere liberă, Pactul însângerat. Înlănțuit în infern pare un carusel al nebuniei.
Nu pot vreodat’ a concepe
Că urâtul este dar frumos
Și că-n zile sumbre, negre
Cortina îi trasă până jos
Purtăm cu noi neputința de a fi un salvator, un erou al cuiva. Ne lăsăm vrăjiți de vocea suavă a amăgirii pentru ca mai apoi să cădem în vidul propriei deziluzii. Asistăm neputincioși la râuri de cruzime, dovadă a nimicniciei în fața forței nemuritorilor.
Pactul însângerat. Înlănțuit în infern este un dans al nemuririi și al războiului. O imagine dramatică a morții, înlănțuită veșnic cu speranța nemuritoare a salvării dintr-o situație imposibilă. Asistăm la o luptă titanică, amăgire a unei iluzii Morgana purtând amprenta lui Lilith. Deplângem soarta Persheponei, încercăm zadarnic să ajungem în infernul lui Hades.
Nefiind o fană împătimită a poeziilor, cu toate că ador muzica (ea fiind de asemenea o poezie, dar una cu un plus instrumental), volumul autorului Mihail Ioanin a venit ca o provocare. O provocare cu mine însămi de a trece peste evitarea bruscă a mesajelor cântate ale liricii. Trebuie să recunosc că nu se compară o poveste scrisă în proză cu una lirică.
O poveste ”cântată” necesită o mai mare atenție și este de o altfel de profunzime. Pactul însângerat. Înlănțuit în infern nu se dezminte de la această esență. Creionând o imagine crudă ale unei lumi fantastice, nemuritoare și totuși de o sensibilitate umană, pașii tăi de cititori se lasă curând prinși în mrejele veșnice ale suferinței și ale speranței. În timp ce mi-am pierdut urma printre titani nemuritori, imaginea întunecată a morții crude învăluite în amăgiri și speranțe m-a făcut să dau pagină după pagină ca într-un dans al cântecelor fae.
Vulcan al nopții crud mistuitor
În sine-mi pesemne sălășluiește
În lumea înghețată fără de dor
Greșeala și neputința mă rănește.
Alte recenzii de la Mihail Ioanin:
