Recenzie „Triplu H #2” de Corina Cîndea

de | apr. 14, 2018 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Romantism

Triplu H, volumul al doilea din duologia Triplu H, semnată Corina Cîndea, vine mai năucitor decât precedentul. Dacă am fi crezut că trei Morgan sunt un adevărat uragan, staţi să vedeţi ce dezastru pot provoca şapte. Corina Cîndea s-a hotărât să scoată din noi adevăraţi atleţi şi ne-a alergat imaginaţia până aproape de colaps.

-Deci?

-La naiba, intră odată că mă trage curentul şi până nu încep să cred că ai făcut de-a dreptul o pasiune pentru uşa mea! exclamă exasperată şi privindu-mă bănuitoare. Sau nu! Stai! strigă la mine şi rămân blocat, cu un picior în casă şi unul pe palier. Nu vrei să o mai pupi o dată? mă întreabă ironică.

Hailey Morgan este singura prinţesă a clanului Morgan şi mai păzită decât comoara naţională. De parcă nu era suficient de greu cu cei doi fraţi ai săi, Hailey a trebuit să mai primească şi patru verişori posesivi şi protectori din cale-afară. Şi nu numai că nimeni din rangul masculin nu are voie să se apropie de ea, mai trebuie să suporte şi valurile feminine leşinate după masculii Morgan care nu se dau în lături de la aventuri şi râuri de inimi frânte.

-Mamă, tată…, spune zâmbind spre Holden şi Marlene, v-o prezint pe Rachel Morgan. Soţia mea! şi o sărută pasional din nou în timp ce toată lumea a amuţit. Ah, şi o să fiţi bunici, peste vreo şapte luni! Acum puteţi să luaţi pastila!

Singura persoană imună la farmecul Morgan dar şi suficient de puternică încât să reziste în centrul uraganului pare a fi Aria. Singura şi cea mai bună prietenă a lui Hailey, pare că s-a integrat perfect în inima familiei. Şi cel mai frumos este faptul că niciunul din zeii Morgan nu a încercat să o cucerească cum au procedat cu celelalte tentative de prietene ale lui Hailey. Înconjuraţi de o armată de băieţi mai răi decât o trupă antitero, Hailey şi Aria îşi trăiesc viaţa după tiparul „poţi admira dar nu poţi atinge”. Ce? Doar nu credeaţi că numai Hailey are parte de tratamentul „niciun băiat nu se atinge de Hailey a noastră”. Aria, ca cea mai bună prietenă a prinţesei Morgan, nu trebuie să sufere de tratament preferenţial.

-Ce tip de prezervative? întreabă farmacista, iar Hailey arată cu degetul spre mine.

-Întrebaţi-l pe el, că el o să le poarte! şi îi indic tăcut cutiile, neîndrăznind să scot niciun sunet.

Lucrurile se schimbă însă când Cameron apare în viaţa tuturor. Chimia dintre el şi Hailey îşi face simţită prezenţa de la primul contact. Şi cum este tradiţia membrilor Morgan, sufletele pereche odată întâlnite rămân legate pe vecie, aşa că electricitatea primului contact se transformă repede în fluturaşii iubirii pentru Cameron şi Hailey. Dar ce ne facem cu ceilalţi camarazi? Vor fi ei în stare să accepte că mica lor prinţesă a crescut şi are dreptul la a-şi croi propriul drum în viaţă?

-Ce fel de pastile? întreabă din nou farmacista, de data aceasta uitându-se la Hailey. Pe astea tu trebuie să le  iei!

Curând însă, Cupidon îşi va relua îndatoririle postului şi va trece la treabă. Gemenii Hudson şi Hunter vor descoperi iubirea mai aproape decât se aşteptau, verişorul Scott îi va da mari bătăi de cap lui Cameron, Matt devine omul surprizelor şocante, iar Stuart şi Michael nu se lasă nici ei mai prejos. Şi să nu credeţi că Aria va scăpa din acest cerc al îndrăgostelii. ba mai mult, nici nu se va distanţa de familia Morgan. Cine va fi cel care o va cuceri, veţi afla singuri. E de prisos să spunem că prima generaţie de Triplu H care ne-au purtat paşii pe fiorii iubirii ne vor da bătăi de cap şi ne vor aduce zâmbetele pe buze şi acest al doilea volum.

-Şi acum testul de sarcină, oftează femeia după ce s-au înţeles asupra pastilelor. Pe care tot tu îl faci, căci dacă îl face el, nu reuşiţi să aflaţi nimic. De care?

-Negativ, răspunde Hailey prompt şi nu îmi mai pot abţine râsul.

-Iubito, nu cred că există teste cu rezultatele gata afişate!

Trebuie să recunosc că autoarea Corina Cîndea mi-a pus atenţia la grea încercare. Avalanşa de personaje din acest al doilea volum Tiplu H este de-a dreptul năucitoarea. Vrei care fiecare membru Morgan să aibă partea lui de scenă, să afli cât mai detaliat posibil ceea ce face şi cum şi-a cucerit sufletul pereche. Şi nu în ultimul rând, vrei să mai apară pagini de poveste, să nu ajungi nicicând la final.

-Pastilele de dureri de cap pentru cine sunt? întreabă din nou farmacista.

-Pentru el! răspunde Hailey retrăgându-se din braţele mele.

-Dar nu mă doare capul! spun uluit.

-Oh, dar o să te doară! primesc răspunsul imediat şi un zâmbet prevestitor de rele i se aşterne pe chip. De la abstinenţă, dacă nu o să foloseşti prezervativele!

Triplu H este povestea zâmbetelor, a poveştii de dragoste perfecte, a aventurii şi a distracţiei. Corina Cîndea ne oferă, cu fiecare poveste scrisă, o altă doză de relaxare, de zâmbet şi fericire.

Al doilea volum Triplu H este disponibil pe site-ul Editurii Hathor.

Titlu: TRIPLU H #2
Autor: Corina Cîndea
An apariție : 2018
Editura: HATHOR
Nr. Pagini: 533
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3012

Alte recenzii de la Corina Cîndea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 12 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Corina Cindea

Triplu H volumul 2 a fost si pentru mine un tur de forta in ce priveste numarul de personaje, Diana! 🙂 Pentru prima oara, am fost nevoita sa imi notez numele lor, de teama sa nu ii incurc. N-am avut probleme cu membrii familiei Morgan, dar cu numele prietenelor baietilor, da. Ma bucur ca ca ti-a placut povestea lor, ca te-am binedispus si iti multumesc pentru recenzia frumoasa! <3