Mătase și eșec. ”Seria Salem” de Corina Cîndea

de | ian. 19, 2019 | Recenzii cărți, Romantism, Suspans

Trăim într-o societate bolnăvicioasă, care se bazează de cele mai multe ori pe falsuri, fie că este vorba de artă, oameni sau, oricât de trist nu ar suna, de cărți. Așa se face că în calitatea mea de cititoare pretențioasă, și credeți-mă, este extrem de dificil să mă prindă o carte, mai am câteodată și eșecuri pe care mi le asum. Educația mea cititorească mă face adeseori să depun efort doar pentru a nu abandona lectura la jumătate sau chiar în fază incipientă. Dar, este lucru știut, că viața este prea scurtă pentru cărți proaste sau timp irosit în zadar.

Astăzi o să scriu o scurtă, dar incisivă recenzie a unei serii de carte, intitulată sugestiv Salem (se pare că are priză mitologia asta în cărțile de bulevard), apărută la editura Hathor și semnată de autoarea Corina Cîndea. Total necunoscută până la această întîlnire pentru mine, autoarea se pare că este extrem de prolifică, având aproape o duzină de volume de carte deja apărute. Pentru acest lucru merită să o felicităm și mai ales să îi urăm succes în acea îngustă nișă scriitoricească pe care o exploatează masiv.

Bun. Să o începem de la un capăt. O să recunosc că am avut răbdare doar pentru un volum al Seriei Salem. De ce? Este o narațiune atât de clișeică, încât puteam să ghicesc fiecare următor pas al personajelor. Ah da, la capitolul eroi avem iarăși de a face cu americani tipici. Nu înțeleg de ce tot mai mulți autori români preferă să utilizeze prototipuri deșănțate de peste Ocean. Au oare nu avem noi, românii, modele mai bune? Avem un cuplu mai mult decât bizar: Logan și Faith. Aceștia se cunosc într-un oraș, care pare mai mult ciudat, decât primitor. El este un carierist, sosit acolo cu o misiune de serviciu, iar ea – un soi indefinibil de domniță care parcă nu mai scapă din adolescență. Aceștia formează tandemul ideal, care se tot visează unul pe altul și nu se încumetă să se apropie. Desigur, când o fac scapă scântei de natură ”vrăjitorească”, deși eu aș pune-o mai degrabă pe seama hormonilor.

Întreaga narațiune este dispersată, fiind prezente fraze neîncheiate logic, acțiuni lipsite de conținut, iar natura personajelor îți poate da liber o migrenă persistentă. Da, autoarea încearcă să schițeze multe răsturnări de situație, să contrabalanseze istoria și să le dea cititorilor anume acel simțămînt energic de schimbare, dar cred că ar fi fost mai oportun să renunțe la atât de multe momente epice în favoarea unui conținut valoric mai substanțial. Dacă personajele ar fi fost cizelate calitativ, dacă istoria ar fi fost construită dinamic și stratificat, dacă echilibrul dintre intrigă, suspans și dramă s-ar fi regăsit, cu siguranță aceste cărți ar fi fost sortite succesului.

Ce nu mi-a ajuns mie ca cititor, pentru ca să promovez această carte? Substanță. Oricât de simplu n-ar suna asta. Context lucrat, eroi creionați corect, o istorie plămădită cu atenție la detalii și evident fără ”americănisme”. Pentru ce aș lăuda autoarea, ca să nu îi diminuez elanul? Pentru galopul cu care riscă să scrie, pentru maniera ușoară cu care se aventurează în lumea literelor și mai ales, pentru tentativă, or numai cel care nu lucrează, nu greșește. Sper că poate în viitor, Corina Cîndea va reuși să aducă ceva substanțial în lumea literaturii române, făcându-mă să o citesc fără pic de reproș.

 

Titlu: MĂTASE ȘI EȘEC. SERIA SALEM
Autor: Corina Cîndea
An apariție : 2018
Editura: HATHOR
Nr. Pagini: 373
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 5 / 10
Vizualizari recenzie: 1909

Alte recenzii de la Corina Cîndea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni, 20 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments