Recenzie ”Dragoste și mătase albă” de Corina Cîndea

de | feb. 25, 2019 | Dragoste, Recenzii cărți

Corina Cîndea continuă să ne uimească cu o serie minunată și plină de mister ”Seria Salem”. Primul volum ”Dragoste și mătase albă” ne prezintă povestea celor doi protagoniști Logan și Faith.

Așa cum ne-a obișnuit, autoarea conturează personaje puternice, pline de umor și cu personalități copleșitoare care ne vor rămâne în memorie și după finalizarea lecturii.

Logan se mută în Salem împreună cu prietenii săi, Quinn și Declan. Nici nu ajung bine în oraș, căci băieții noștri se ”ciocnesc” de mașina fetelor.

Vesel și degajat, Declan încearcă să destindă atmosfera, dar roșcata de care se simte atras îi răspunde într-un mod serios, care îl face pe acesta să se retragă și s-o privească uimit. Confuz, băiatul apelează la rațiunea sa și ajunge la concluzia că cele trei fete sunt vrăjitoare, dând situației un aer și mai comic.

Când Faith apare în peisaj, Logan reacționează asemenea prietenului său, rămânând fără glas.

Situația se rezolvă, băieții sunt scoși vinovați, iar cei șase pornesc pe un drum separat, fără a-și da seama că destinele lor au fost deja unite.

La scurt timp Logan descoperă că frumoasa brunetă locuiește lângă casa lor. Mândru și pus pe glume, face tot ce îi stă în putință pentru a-i atrage atenția celei de care s-a îndrăgostit.

Mâna destinului lovește pentru a treia oară, aducându-i din nou față în față, de data aceasta într-un bar din apropiere. Atmosfera destinsă nu durează prea mult, căci un bărbat masiv se îndreaptă spre brunetă, iar tensiunea  plutește în aer.

Câteva dialoguri sunt suficiente pentru ca Logan să înțeleagă care e relația dintre cei doi. Ajutorul mut din ochii lui Faith îl fac pe Logan să-i sară în ajutor, dar nu înainte de a comunica celor din jur logodna lor și sarcina brunetei.

”Dragoste și mătase albă” este un volum surprinzător în care autoarea și-a pus amprenta personală și ne-a bucurat cu o poveste încântătoare.

Aflați povestea celor doi protagoniști și rezolvați misterul vrăjitoarelor din Salem.  

Titlu: DRAGOSTE ȘI MĂTASE ALBĂ
Autor: Corina Cîndea
An apariție : 2017
Editura: HATHOR
Nr. Pagini: 332
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1154

Alte recenzii de la Corina Cîndea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments