Făcând din povestirea detectivistă un preambul al filosofismului tenebric în care în care mândrul homo sapiens își descoperă cu uimire minusurile lăuntricului, scriitorului american Paul Auster face din alter ego un zbor invers, o zbatere mioapă a strigătului mioapă a strigătului ascuns în sertarele sufletului prin prăfuiri de clipe și fâlfâiri de gânduri etern neostenite, nu de puține, metamorfozează, narcotizează, răstignite și răspopește, rătăcindu-se în noi înșine ca o pedeapsă prin intermediul căreia facem cunoștință cu cealaltă cu cealaltă latură a propriului eu, care viermuiește neliniștit prin șubrede cotloane.
Nu aș putea să afirm că personajele din cele trei povestiri cuprinse în ” Trilogia New York-ului” sunt prizonierii unei aprige dedublări, cel puțin nu în adevăratul înțeles al acestui termen, pentru că, într-un inevitabil festin literar, scriitorul Paul Auster oferă cu generozitate argumente și contra argumente, clădind și năruind simțiri de moment, păienjeniș de amintiri și șuier de imprevizibile gesturi.
Desele răsturnări de situații și personajele spânzurate de frânghia unei închipuite echilibristici a supraviețuirii, construiesc un altfel de mister, care trecând în planul doi detectivismul, strânge cocoloașele senzorialului într-un târziu impozant Turn Babel al firii umane.
Meticulozitatea lipsită de scrupule, folosită ca ingredient principal al creionării caracterelor, îi dăruie acestei cărți un ușor iz de non-conformism care, între cauză și efect, încarcerează și eliberează colateralele victime ale unui trăirism asemănător cu un hrăpăreț și slut tăvălug care victimizează, decorează și marginalizează personajele, uitate și regăsite între ceva și altceva.
Lectură plăcută!







