Recenzie ”Poftă de ciocolată” de Care Santos

de | iul. 4, 2017 | Beletristică, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Mister, Recenzii cărți

Am pășit în povestea creată de Care Santos cu scepticism. Nu aveam nici cea mai vagă idee la ce să mă aștept, semn al obiceiului meu de a citi o carte fără a mă informa în prealabil. Și am rămas uimită.

Oamenii ca tine nu ţineţi frâiele istoriei, voi doar le puteţi îndura consecinţele.

Poftă de ciocolată mi-a dăruit o poveste altfel, intrigându-mă și stârnindu-mi curiozitatea până la final. Și cum să fie altfel când Care Santos ne poartă pe urmele bătătorite ale trecutului și, întocmai ca un rac, ne duce până în acel punct ce a dat startul aventurii din prezent.

…până nu-nveţi să nu te gândeşti la ce-ai lăsat pe drum, n-o să-nveţi cu adevărat ce e viaţa.

V-ați întrebat câte povești o fi ascunzând un obiect? Sau prin mâinile căror oameni a trecut? Prin ce joc al sorții a ajuns în posesia ta și care a fost traseul urmat până să ajungă acolo unde este?

În obiecte trăiesc întâmplări şi voci care le povestesc.

Ei bine, Care Santos și-a pus aceste întrebări și ne-a dăruit o poveste al unui obiect. Un obiect care, întocmai ca și omul, a pierdut, s-a șlefuit și a cucerit.

E curios cum obiectele fac parte din viaţa noastră, de parcă ar fi fiinţe însufleţite.

O minunată ciocolatieră în care încap exact doar trei cești de ciocolată ”își deapănă” povestea, purtându-ne cu pași mici până în acel trecut în care s-a desăvârșit, a fost cizelată, nepurtând urmele veacurilor. O descoperim mai întâi, ca ceea ce a devenit: o ciocolatieră, un pic ciobită în vârf, care și-a pierdut capacul și morișca, dar care încă captivează privirea ca atunci când era proaspăt ieșită din fabrică.

În viaţă mereu trebuie să renunţi la ceva. Orice alegere presupune cincizeci de renunţări! Aşa-i făcută viaţa, exact aşa, din alegeri şi renunţări.

Mergând pe urmele ciocolatierei ajungem să-i cunoaștem mai întâi pe oamenii secolului XX, pe Sara, Max și Oriol, trei oameni pe care nu-i leagă doar o prietenie născută la un curs de ciocolatieri. Descoperim exuberanță și dorințe ascunse. Secrete prin perdeaua cărora se va găsi mereu un privitor. Lipim piese de puzzle, sentimente și trăiri, iar în final vom avea o altfel de imagine, o imagine pe care vă las pe voi să o descoperiți.

Femeile îşi pierd minţile după bărbaţi frumoşi şi îndrăzneţi ca tine, dar pe urmă rămân cu cei plicticoşi şi comuni ca mine. Ştii de ce? Fiindcă mai devreme sau mai târziu descoperă că în viaţă cel mai mult timp ţi-l petreci în afara patului, nu în el. Evident, Sara a făcut mai bine. Ne-a ales pe amândoi, fiecare cu specialitatea lui. Totdeauna a fost foarte inteligentă, ştii asta. Multe femei ar trebui să facă aşa.

Părăsim secolulul al XX-lea și ne adăpostim la umbra secolului al XIX-lea. Un secol unde decența și onoarea sunt mult mai importante. Un secol unde femeia trebuie să-și câștige un respect, iar căsătoria cu un om de vază cântărește în ochii societății. Pășim pe urmele moștenitoarei Candida care își părăsește familia pentru un tenor napolitan și urmărim repercursiunile ce se abat asupra servitoarei sale, Aurora.

Ce bărbat, Aurora, ce talent să spună minciuni frumoase. Tu nu crezi că e mai bine să fii amanta unui bărbat ca ăsta, fie şi pentru o noapte, decât să te măriţi cu un ciocolatier?

Scăpăm de încastrările secolului al XIX-lea pentru a ne scufunda în secolul al XVIII-lea, locul de unde marea călătorie a ciocolatierei noastre a pornit. Din ordinul cui a fost făurită și înmânată lui Victor Philibert Guillot, unde ajunge, și prin ce mâini a trecut până s-a oprit în prezentul Sarei?

Şi-n viaţă nu sunt preludii, nici intermezzouri, nici vreo orchestră care să-nceapă brusc să facă tărăboi să-l anunţe pe fiecare ce-l aşteaptă.

În viaţă lucrurile pur şi simplu încep şi se sfârşesc când vor. Şi, dacă nu te-ai pregătit, asta e.

Poftă de ciocolată mi-a zgândărit curiozitatea, dăruindu-mi o ficțiune împletită din dorințe trupești, misterele unei inimi, ce întotdeauna își va dori imposibilul sau interzisul, și istorie.

Casele mari s-au inventat ca să nu se certe doamnele. Cu soţul sau cu alte doamne. N-ai observat că în spaţii mici doamnele se ceartă mult mai mult? De-aceea, cu cât mai multe camere, cu-atât mai bine, ideea e să nu se întâlnească niciodată.

Vă invit să pășiți în lumea minunată a iubitoarelor de ciocolată, în viața și sufletele acelor femei ce au vrut să descopere micile capricii și plăceri ale vieții, care s-au lăsat purtate de aripile destinului și de poftele inimii, asta în timp ce au luptat cu rigorile și privirile ranchiunoase ale celor din jur.

Noi, oamenii, ne plictisim de toate, e în firea noastră. De obiecte, de distracţii, de familie, chiar şi de noi înşine. Chiar dacă avem tot ce dorim, chiar dacă ne place viaţa sau ne împărţim  zilele cu cel mai bun om din lume. Noi, oamenii, mai devreme sau mai târziu, totdeauna ne plictisim.

Titlu: POFTĂ DE CIOCOLATĂ
Autor: Care Santos
An apariție : 2016
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3291

Alte recenzii de la Care Santos:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 2 luni, 29 zile și a scris până acum 310 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments