Recenzie ” Sărutul dinaintea morții” de Ira Levin

de | oct. 23, 2018 | Recenzii cărți

 

Romanul ” Sărutul dinaintea morții” al scriitorului american Ira Levin poate fi considerat unul dintre manualele didactice ale intrigii și al suspansului, personajele dintre coperțile acestei cărți fiind zugrăvite cu întreaga complexitate a unui incisiv spirit analitic care se pricepe să croșeteze destine, povești și personaje, picurând cinismul dezlănțuitei firii umane prin intermediul unor întâmplări magnetizante care prind cititori în mreje hulpave și terifiant de încarceratoare.

Bud Corliss este exemplul perfect al omului cinic, lipsit de scrupule care, dominat de avântul arivismului nu face absolut niciun rabat din a-și îndeplini visul înavuțirii, mințind și ucigând, trăind într-o bulboană a promiscuității senzoriale, lipsit fiind de absolut orice mustrare de conștiință, sufletul fiindu-i în mod iremediabil andorginizat de vântul otrăvitorului imbold lăuntric, împins de draconice senzații de omnipotență.

Ira Levin esre un maestru absolut în conceperea unor astfel de scenarii aparent neverosimile care, în ciuda izului holywoodian, nu devine simonic cu sfânta artă a literaturii și cu atât mai puțin cu desfășurarea actului creaționist, reușind, prin onestitate și totală implicare, să dea naștere unor romane uluitoare, de neignorat, care mereu reușesc să te țină cu sufletul la gură, hipnotizând, răspopind și ademenind cu efervescența stilului aflat într-un permanent crescendo, asemănător cu un zbor spre nemărginire al unei temerare păsări care prinde curaj odată cu fiecare metru de altitudine câștigat prin sudoarea propriului efort.

Romanul ” Sărutul dinaintea morții” este o carte captivantă, care și-se strecoară pe negândite prin crăpăturile sufletului sub o formă sau alta.

O carte sublimă!

Lectură plăcută!

Titlu: SĂRUTUL DINAINTEA MORȚII
Autor: Ira Levin
An apariție : 2007
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 253
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2067

Alte recenzii de la Ira Levin:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments