Recezie „Printre lei” de Ken Follet

de | ian. 4, 2019 | Literatura Universală, Recenzii cărți, Suspans

„Ca să faci omletă, trebuie să spargi ouă – ca să faci socialism, trebuie să spargi capete!”

Jocuri periculoase de putere. Ideologii politice şi război. Un foc mocnit între cele mai influente state ale lumii. Sânge… mult sânge pentru o viziune, o idee… sau un capriciu politic. Demnitatea, onoarea şi valorile sunt doar nişte faţade conturate frumos privite din depărtare. Vrei să te apropii, să sapi mai adânc şi să intri în joc? Pregăteşte-te să pierzi… nu neapărat o luptă, cât pe tine însuţi.

Ken Follet, autorul cărţii Stâlpii pământului, revine cu un roman captivant de spionaj din timpul Războiului Rece care reuşeşte să te transpună în poveste prin modul său ingenios şi complex de scriere.

Printre lei prezintă aventura riscantă din munţii Afganistanului a trei personaje remarcabile – Jane, Ellis şi Jean Pierre, care ajung să formeze un triunghi al pasiunii şi trădării odată aflaţi în misiunile lor luptând pentru tabere şi cauze diferite.

„– Chiar crezi serios că regimul lui Masud are să fie mai rău decât cel al ruşilor?

Jane se gândi o clipă.

− Nu ştiu. dar un lucru e sigur: regimul Masud are să fie tiranie afgană în loc de tiranie rusească. Şi nu merită să se omoare oameni ca să se schimbe un dictator străin cu unul local.

− Afganii par să creadă că merită.

− Cei mai mulţi dintre ei nu sunt întrebaţi niciodată.”

Ne aflăm în Valea Celor Cinci Lei, un loc cu o încărcătură istorică, unde îl găsim pe liderul legendar al unei gherile, Masud, dorit cu orice preţ de către ruşi, viu sau mort, din cauza opoziţiei sale radicale faţă de invadarea Afganistanului. Abilităţile sale în arta războiului atrage atenţia şi americanilor care vin în căutarea sa cu o propunere de nerefuzat.

O intrigă ţesută cu multă minuţiozitate şi mult suspans, imprevizibilă, exotică şi cuceritoare… ucigătoare, recomandată persoanelor care mai savurează ocazional acest gen de lecturi.

„Cât despre posibilitatea ca rebelii să-i poată învinge vreodată pe ruşi – asta era o altă întrebare. Erau curajoşi şi de nestăpânit şi controlau mediul rural, dar triburile rivale se urau între ele aproape la fel de mult cât îi urau pe invadatori, şi puştile lor erau inutile împotriva bombelor avioanelor şi elicopterelor blindate.”

Titlu: RECEZIE PRINTRE LEI
Autor: Ken Follet
An apariție : 2018
Editura: RAO
Nr. Pagini: 464
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1758

Alte recenzii de la Ken Follet:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ana Dumitraşc a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Dumitraşc aici.
Doar un cititor pasionat...
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments