Salammbô Gustave Flauber
– Acesta-i deci bărbatul înspăimântător din pricina căruia tremură Cartagina! (pag.197)
Pe Gustave Flaubert – romancier, dramaturg francez – (n. 12 dec. 1821, Rouen, Franța – d. 8 mai 1880, Croissette, Franța) îl cunoscusem cu Madame Bovary, când m-am îndrăgostit imediat de scriitura lui. Și cum altfel – câtă vreme mânuiește magistral instrumente ca analiză psihologică profundă, realism, preocuparea lucidă pentru individ și societate, descrieri ample – elemente grupate într-un întreg epic desăvârșit, acordat meticulos până în cele mai mici detalii?
Așadar, dacă veți alege din raft Salammbô sperând să (re)găsiți stilul Flaubert, vă spun că bateți exact la ușa care trebuie. Da, Salammbô împlinește așteptările vizavi de elementele mai sus menționate, și încă le depășește, prin subiectul abordat, care nu e nici facil, nici comun.
Salammbô, roman istoric și mai mult decât atât, mitologie și iubire, spune povești din vremuri de odinioară, cu zeități, războaie, triburi, mercenari, glorii amețitoare și decăderi brutale.
Pornită în urma unei călătorii pe care scriitorul o întreprinde în Africa de Nord și Asia Mică (1851), ideea cărții avea să smulgă nemilos din liniștea sa, căci pentru scriere se izolează luni în șir (1857) într-un regim de viață draconic, numai după ce, premergător, rătăcise dezolat prin labiritul de cărți și studii citite, pentru documentare.
În Salammbô, povestea stravechii Cartagine este refăcută piesă cu piesă, conturând metodic – și cu o plasticitate uluitoare – viața, mentalitatea, războaiele acelei epoci. Citim despre vestimentație, arhitectură, gastronomie, boli, convingeri, ritualuri, superstiții, adorati, ambiții și furii devastoare. Vedem soarele scaldand ziduri și oameni în aur, vedem norii revărsând torenți de ploaie, vedem secete, bogații, ospățuri, dezastre, bătălii pierdute și victorii neașteptate.
Dar Salammbô nu este doar un titlu de roman, ci este însăși una dintre sevele sale. Blestem sau binecuvântare, dezastru sau încântare, este și portiță prin care abilul autor strecoară, între pagini încărcate de sustanta, dragostea.
Fiică a renumitului Hamilcar Barca – sufetul mărilor – Salammbô ni se înfățișează privirilor în timpul unui ospăț oferit la curtea tatălui său. Frumoasă și pură, înveșmântată în straie scumpe și bijuterii și mai scumpe, ea este însă și inteligentă, spirituală, educată.
Între oaspeții rămași ca trăsniți la ivirea fetei, unul se remarcă: Mâtho. Acesta, îndrăgostindu-se fulgerător, până la nebunie, va fi punct de plecare într-un lanț de evenimente adesea dramatice, cu unicul scop de a o câștigă. Lupta cu sinele, mistuit de dragoste, induioseza.
Mai multe lupte încrâncenate, cu amploare uriașă, se dau între adversari, care, îndurând mereu noi pierderi, își reînnoiesc, parcă la nesfârșit, și resursele de luptă. Printr-un carusel pe care nu îl mai poate controla nimeni, fata cade la mijloc între cele două tabere de lupta: tatăl și Mâtho.
Lux și ostentație, parade sau râvnă, excese de tot soiul – nu pot înlătura și nici acoperi dezastrele, moartea, degradarea. Frecvente și detaliate tablouri ale masacrelor, care nu de puține ori pot fi resimțite ca, sufocante, apasatoare, grețoase, ori, într-un caz nevinovat, obositoare.
Dar iubirea, deși primește bilet de intrare în marea frescă a cărții, nu are un spațiu prea generos de evoluție. Povestea dintre fată și Mâtho insaileaza abia câteva clipe fugare, câteva gesturi, priviri adesea contradictorii simțămintelor. Altceva îl preocupă constant, până la obsesie, pe autor.
Personal, nu sunt o înfocată a subiectului tratat, ceea ce nu însemna că nu recunosc în ea o carte care-și onorează strălucit categoria din care face parte.
Citiți! Citiți Gustave Flaubert! Citiți Salammbô!
NOTĂ: (reflectă preferințele personale, fără pretenția vreunui verdict de critică literară): 7 /10
Alte recenzii de la Gustave Flaubert:
