Recenzie „Doamna Bovary” de Gustave Flaubert

de | feb. 5, 2018 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți

Doamna Bovary, având titlul otiginal Madame Bovary, este lucrarea romancierului francez Gustave Flaubert și este una dintre cele mai cunoscute opere din literatura secolului al XIX-lea.

Aceasta prezintă viața mai tinerei Emma care devine doamna Bovary prin căsătoria cu Charles Bovary, un medic cunoscut în teritoriile franceze. Deși căsătoria lor pare una reușită în ochii societății și a domnului Bovary, Emma nu simte același lucru și ajunge chiar la a regreta hotărârea luată de bunăvoie.

„Viitorul ei era un coridon întunecos, iar ușa din capăt era bine zăvorîtă.”

În acest context și inspirată de poveștile cu eroine a romanelor de consum doamna Bovary se îndrăgostește treptat de un viconte, apoi de Rodolphe, iar mai apoi de Léon.

„Era vorba numai despre dragoste, îndrăgostiți, îndrăgostite, doamne persecutate leșinînd în chioșcuri singuratice, surugii uciși la fiecare poștă, cai crăpând la fiecare pagină, codri întunecoși, fiori în inimă, jurăminte, hohote de plâns, lacrimi și sărutări, luntri sub clar de lună, privighetori în tufișuri, domni viteji ca niște lei, blânzi ca niște mielușei, virtuoși cum nu e nimeni, erau bine îmbrăcați și care plâng ca niște izvoare.”

Cu toate că iubirea față de viconte se dovedește a fi platonică, cu Rodolphe se hotărăște să fugă însă el renunță în ultimul moment.

„Trebuia ca din toate lucrurile să tragă un fel de folos propriu; și respingea ca netrebuincios tot ceea ce inima ei nu putea consuma pe loc, deoarece avea un temperament mai mult sentimental decât artistic, căutând emoții, și nu peisaje.”

Pentru că era nefericită va cheltui fără măsură până când datoriile se vor aduna una după una și va fi nevoită să vândă din propietăți fără știrea soțului, un bărbat care o iubește necontenit și care nu bănuiește nimic.

,,Dacă suferințele noastre ar putea fi de folos cuiva, ne-am mângâia măcar cu gândul sacrificiului!”

Finalul este unul pe cât de tragic pe atât de moralizator și într-o oarecare măsură demn pentru Emma Bovary.

DOAMNA BOVARY
DOAMNA BOVARY

An 2006Editura PoliromPagini 394Limba Română

Nota — / 106164 vizualizări

Irina FodorFost redactor

94 articole

Alte recenzii de la Gustave Flaubert:

Recenzie „Doamna Bovary”, de Gustave FlaubertRecenzie "Dicționar de idei primite de-a gata" de Gustave FlaubertRecenzie Salammbô de Gustave FlaubertRecenzie „Doamna Bovary” de Gustave FlaubertRecenzie ”Ispitirea Sfântului Anton” de Gustave Flaubert

Îți plac concursurile cu cărți?

Află primul când lansăm un concurs nou. Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți.

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Regele furiei” de Ana Huang
Recenzie ”Regele furiei” de Ana Huang

Am tot amânat Regele furiei și, de fapt, întreaga serie, pentru că pornisem cu o idee preconcepută despre Ana Huang. Văzând cât de prezentă era peste tot pe BookTok și Bookstagram, aveam impresia că este genul de serie construită după o rețetă comercială, cu toate...

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted